Lucruri care nu îmi plac în Berlin

June 12th, 2016

Ca să nu-mi moară dușmanii de necaz m-am gândit să fac o listă cu lucrurile care nu-mi plac în Berlin. Dar ca să nu se bucure prea mult, în nemernicia mea, am atașat o imagine cu gara din Berlin. Vedeți băi dușmanilor ce gară mișto avem? Nu ca a voastră. Ba poate, sunt mari șanse să mă citiți din Turda unde n-aveți nici măcar gară. Săracilor.

Și acum lista cu pricina:

20814367335_b65d5bd604_z

Cea mai amănunțită organizare pentru cea mai banală chestie

Avem noi, oamenii care ne cunoaștem, un chat pe Facebook. Și de câte ori vine cineva cu o idee de ieșit la bere, mai vin doi cu alte idei crețe. După ce alegem în sfârșit ce să facem, urmează alte discuții despre ce loc alegem, de ce locul ăla nu e bun, ora potrivită la care să ne întâlnim ș.a.m.d.
Nu mai e ca înainte când dădeam un telefon și în 15 minute eram pe terasă. Acum trebuie să sondezi oamenii pe care-i cunoști, apoi să duci muncă de lămurire unde vrei să ieși.

Toți suntem departe unii de alții

După ce ne hotărâm unde ieșim, trebuie să realizezi că oriunde s-ar ține întâlnirea faci vreo 40 de minute până acolo.

Dacă atunci când erai în Câmpia Turzii cineva te-ar chema la o bere în Cluj i-ai fi zis că ți-e lene și mai bine o lăsați pe altădată. Not anymore. Te duci și 50 de minute dacă e, tot e mai bine decât să te uiți la tavan.

Birourile nasoale din startup-uri

Din toate job-urile prin care am trecut, cred că un singur birou mi-a plăcut. Și pentru că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap, firma respectivă a dat faliment la o lună după ce m-am angajat. Încă cred că n-a fost din vina mea. Dar nu știi niciodată.

Startup-urile n-au niciun interes să investească în logistică. Majoritatea trăiesc de pe o zi pe alta stând la mila investitorilor. Dacă la anu’ dau faliment, ce rost are să investească în condiții bune de lucru? Ai noroc, iei un salariu bun, dar ia de-aici un scaun de căcat, un birou prăfuit și ca să nu te superi vezi că avem bere gratis după program.

Un coleg îmi spunea că a lucrat într-o firmă unde directorul i-a spus că un scaun bun e la fel de important ca stația de lucru. Foarte tare. Ce rost are să dai 1600 de euro pe un Mac când îți cocoșești spatele pe un scaun de 50 de euro?

Apartamentele de închiriat tot mai greu de găsit

Treaba ar trebui să fie simplă: ai bani îți găsești chirie. Doar că nu e. Într-un oraș în care anual se mută 50.000 de persoane va trebui să aștepți o lună, chiar două ca să-ți găsești un apartament pe termen lung.

Pentru că n-ai altceva mai bun de făcut, va trebui să aplici în fiecare zi la anunțuri și să vizitezi după program apartamentele la care ai primit răspuns. Good luck with that!

Oamenii care vor lucruri ieftine

Pe grupurile de Facebook toată lumea vrea ceva ieftin. O frizerie ieftină, un bar ieftin ș.a.m.d. Cred că găsești din 3 în 3 posturi cuvântul ieftin.

cheap

O tipă cerea la un moment lecții de pian ieftine fără să înțeleagă că nu oricine își permite să ia lecții de pian. Nu, ea nu vroia să audă de profesorul și munca lui. Ea vroia ceva super cheap.

Dacă vrei un serviciu doar pentru că e ieftin înseamnă că nu ai nevoie de el cu adevărat. Sau poate nu-l meriți.

Cluburile în care nu poți intra

Nu vorbesc de Berghain care-s cunoscuți deja prin politica aspră de la intrare. Nu-s curios deloc de scena techno și underground din Berlin. Sunt un om simplu: vreau femei și muzică dansabilă. Atât.

Când mergem într-un club ne lovim de un bouncer idiot care nu ne lasă să intrăm fără fete. Pula mea, daca aveam fete nu mai nu mai veneam în clubul tău obosit.

Nu stau să mă rog. Eu și prietenul meu suntem 2 depravați, cheltuim cât 7 fete și 5 băieți într-o noapte. Găsim în cele din urmă un loc care n-are nicio greață să ne ia banii.

E greu să găsești o fată normală

Aici nah, e cu două tăișuri. Poate e și vina mea că umblu prin baruri mai îndoielnice așa. Poate e și vina bouncer-ului care nu mă lasă să intru în cluburile normale. Poate colega mea de apartament avea dreptate când spunea că adopt o față de combinatozaur când mă îmbăt.

Dar mi-e dor de studentele din Cluj care se îmbrăcau elegant și cu care trebuia să ies vreo două săptămâni până să vină la un Netflix&chill. Mi-e lehamite de toate bețivele de 30+ care vor să-și trăiască viața la maxim fără să facă nimic cu ea.

Engleza mea de baltă

Una din chestille care m-a ajutat să combin în România era că dacă îmi plăcea o tipă, nu mai tăceam din gură. Aici mai molcom, cu grijă să nu faci, cum se zice, o greșeală. Ah, nu vorbești engleză? Nevermind.

Și dacă ar fi doar de combinat, hai treacă-meargă. Dar ai nevoie să comunici clar și convingător și la lucru. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să pierd dispute doar pentru că la un moment dat mă poticneam și toată aprinderea mea se ducea dracu’.

Oamenii singuri

Am făcut un grup de români să ieșim la niște întâlniri să ne cunoaștem. Dar observi că la toate întâlnirilea astea vin oameni singuri. Și dacă niște oameni singuri se adună laolaltă, asta nu-i face mai puțini singuri. Ba dimpotrivă, parcă devin mai triști.

Trebuie să înveți să trăiești cu singurătatea. Vor trece luni fără să o simți, dar asta nu înseamnă că n-o să-ți dea târcoale din când în când. Poate e trist, dar mai trist e să te prefaci că nu ești singur și că totul e OK.

Toate căcaturile cool sunt înghesuite

Dacă vrei să mergi la un rooftop bar sau pe terasa aia mișto, pregătește-te de 20 minute de așteptat la bar pentru o bere. Caldă. Că la câtă trecere e, nu prea stau berile în frigider.

Toate locurile care ar trebui să fie mișto devin frustrante pentru orice om normal. E de neînchipuit cât se poate umili un om doar ca să dea un check-in și să spună că a fost și el acolo.

Germana mea inexistentă

Vorbești germană?  Más o menos. Hai, sictir.

sursa FOTO

Adaugă un comentariu »


Mic îndreptar de împlinire interioară

June 5th, 2016

Fericirea interioară e un termen atât de abuzat încât mi-ar fi rușine să-l mai folosesc. Parcă mă și văd spunându-i unui amic:

22659868820_907eee1e1c_z

– Băi, tu știai că fericirea vine din interior?
– Ce mă? Taci în pula mea, nu mai începe cu d-astea.

Prietenul acela, educat de altfel, devine un țopâlan absolut de fiecare dată când spun ceva ce s-ar ridica peste nivelul unei discuții la bere. Țărănimea voit exagerată e felul lui de păstra ieșirea la bere ieșire la bere și nu un cerc al gânditorilor anonimi.

Oricum, îmi pare rău că fericirea interioară a devenit un clișeu pentru că știu că există o anumită mulțumire de sine care arde la foc mocnit fără să aștepte nimic din exterior. Și știu că acea mulțumire de zi cu zi e de fapt fericirea aia pe care o tot căutăm și n-o găsim.

Când am ajuns în Berlin, m-am trezit peste noapte singur. Agenda telefonică mi-a devenit brusc inutilă așa că a trebuit să învăț să fiu fericit de unul singur.

În proporție de 80% cred că mi-am atins scopul. Mi-ar plăcea să știu cum am făcut-o ca să îi ajut și pe alții, dar sincer habar n-am. Arunc mai jos câteva bănuieli:

Singurătatea

Singurătatea nu e suficentă. Am cunoscut oameni ce trăiesc singuri de câțiva ani și în tot acest timp n-au învățat nimic continuând să alerge după experiențe și alți oameni singuri ca ei ca să fie fericiți. Mi-e milă să-i văd cum încearcă să facă ceva în fiecare week-end doar ca să nu rămână singuri cu ei înșiși.

Ăsta e un semn că îți lipsește ceva: faptul că nu poți sta de unul singur într-un week-end. Știi cunoștința aia cu care ți-e groază să te întâlnești pe autobuz pentru că n-ai ce povesti cu ea? Cam ce părere ai despre ea? Că fix părerea aia o ai despre tine.

Eu zic să nu eviți singurătatea și să ințelegi că nu e un lucru rău. La început va fi urât, știu. Vei fi uimit cât rahat ai adunat sub covor în toți anii în care te-ai prefăcut că nu există.

Cărțile

Nu vei ajunge la nicio revelație doar stând singur cu ochii în tavan. Vestea bună e că au fost alții mai răsăriți care au trecut prin aceeași chestie și au scris despre asta. Citește-le cărțile.

Citește filozofie. Nu-i așa grea cum crezi. Poți începe cu stoicismul: Marcus Aurelius, Seneca, Epictet. Vezi dacă rezonează cu tine și dacă nu, treci mai departe. E plin internetul de resurse.

Practica

Tot cititul e degeaba dacă nu-ți folosești viața de zi cu zi ca să practici ceea ce citești. Și va fi greu. Îl vei citi pe Alan Watts și vei avea impresia că plutești pe un nor zen până când un idiot îți va tăia calea în drum spre lucru.

Dimineața vei citi despre binefacerile unui trai simplu și lipsit de excese doar ca în noaptea ce urmează să te îmbeți ca o pulă. Vei citi despre evitarea pasiunilor doar ca la primele 5 beri să te lași tras de creierul care vrea mai mult prin toate cluburile dubioase.

Viciile

Apoi dimineața te vei trezi rușinat și scârbit de tine însuți. Vei face o baie fierbinte ca să-ți speli păcatele, dar ștampila aia afurisită de pe încheietură nu vrea să iasă oricât te-ai freca.

Dar e OK. Învață să-ți întelegi viciile ca parte din experiența ta umană. Dacă le urăști nu va dura mult până să începi să urăști persoana care le face.

Fă la fel cu defectele oamenilor din jurul tău. Nu-i mai privi ca pe niște oameni răi, ci ca pe niște oameni care au anumite slăbiciuni. Vei ști că ești pe drumul cel bun când îți va fi milă de ei.

Renunțările

Va trebui să înveți să renunți. Știu că ți-e dor de ea și ai impresia că dacă tu încă simți ceea ce simți e imposibil ca ea să fi uitat. Dar a uitat. Poate săraca suferă și ea după altul. Acceptă asta.

Va trebui să renunți și la timpul tău. Timpul în care mergi la sală, timpul în care dormi sunt timpi  în care nu se petrece nimic. Dar trebuie să faci sport, trebuie să dormi 8 ore pe zi. Trebuie să accepți că vei pierde lucruri plăcute ca să urmărești lucruri plictisitoare la prima vedere.

Don’t fear of missing out.

Biografii

Citește biografii. Nu vei avea întotdeauna norocul să trăiești pe lângă oameni excepționali de la care să înveți. Dar vei avea întotdeauna biografiile unor oameni excepționali. Dacă după acest articol vei citi o biografie, voi fi mulțumit. Cred că o singură biografie citită e suficientă să te îndrume spre o viață mai bună.

Ia notițe

Chiar acum am pe birou 3 caiete. Dacă stau să le răsfoiesc găsesc de toate. Analize pe anumite domenii, liste cu scopuri, notițe către mine, citate, planuri financiare.

Mi-e greu să-mi analizez viața sau să mi-o plănuiesc fără să am un caiet de notițe. De câte ori simt că viața mi-o ia pe ulei îmi opresc câteva ore și singur cu un pix și un caiet încerc să-mi dau seama ce a mers  rău și ce pot face să ies din rahat.

Am obiceiul ăsta din liceu. Dacă încă mă ține înseamnă că trebuie să fie ceva bun în el.

Trăiește ca să înțelegi

Cred cu tărie că scopul vieții e să ajungem să murim împăcați. E ironic să trăiești ca să mori și poate sună morbid. Dar nu-i așa. Cred că o viață înțeleasă pe deplin duce la o mulțumire de sine și o înțelepciune care transced nimicnicia vieții și teama în fața morții.

Dar ca să ajungi acolo trebuie să-ți asumi să trăiești pentru a înțelege. Baftă!

sursa FOTO

2 Comentarii »


Disputa ca un tenis de masă

November 17th, 2015

În a doua zi de muncă la noul job am luat prânzul cu M. Auzisem de el încă de când mi-am anunțat foștii colegi unde am să lucrez. Unii au lucrat cu el, alții doar au auzit de el avertizându-mă că e ba genial, ba “clean code nazi”.

Discutând cu el azi mi-am dat seama că știe multe. Nu știu dacă e genial, dar cu siguranță aș avea multe să învăț de la el. Și sunt sigur că o să avem și multe dispute.

De-a lungul timpului mi-a plăcut întotdeauna să am dispute cu oamenii ușor mai deștepți ca mine atunci când nu riscam să mă cobor în ridicol. La un moment dat știi că ai o idee care poate concura cu un status quo al altora mai răsăriți. Și atunci începi să servești.

În IT e plin de oameni cărora le lipsesc abilitățile sociale și de multe ori ai șansa să vezi un “guru” devenind penibil în fața unei echipe când ia personal critica unei bucăți de cod sau unei abordări pe care a avut-o. Căcați cu ochi care are prefera mai degrabă să facă lucrurile mai prost doar pentru că a fost ideea lor.

Dar mai ai și norocul să dai de niște oameni maturi cu care ți-e mai mare dragul să te “cerți”. Recent am avut o dispută cu un astfel de om. Una destul de frumoasă care a făcut câțiva colegi să se oprească din scris și să ne asculte. Și îi puteai citi pe față că-i face plăcere să-și dezbată abordarea și pun pariu că și eu eram cu gura până la urechi.

Și astfel de dispute sunt ca un tenis de masă pe care-l joci cu cel mai bun prieten. Dai tot ce poți din tine, el dă tot ce poate la rândul lui și până la urmă unul va câștiga. Dar amândoi veți fi ai dracu’ de împliniți.

 

Adaugă un comentariu »


N-am suferit niciodată

November 16th, 2015

N-am suferit niciodată când am donat ceva cuiva.

N-am suferit niciodată când am scris ceva. N-am dat nimic din mine, doar am crescut.

N-am suferit niciodată când o sărutam pe gât și mă gândeam că mi-e cea mai dragă ființă de pe pământ.

N-am suferit niciodată când am muncit din tot sufletul ca să fac ceva cât mai bine.

***

Am suferit doar când m-am gândit că poate am dat prea mult din banii mei.

Am suferit doar când m-am gândit că pierd din timpul meu. Sau că ce-or să creadă cunoscuții despre ce scriu eu.

Am suferit doar când m-am gândit că poate nu e ea, aleasa mea. Și poate îmi pierd timpul.

Am suferit doar când m-am gândit că nu merită să muncesc pentru altcineva. Că dacă n-o fac pentru mine, munca e pierdere de timp.

***

Nu e despre tine, nu vezi? De câte ori te pui pe tine în ecuație – suferi.  Buddha era idiot. Nu dorința e cauza suferinței, ci Eul tău. Eul tău care vrea mai mult și încearcă să se agațe de orice doar, doar va fi în siguranță.

Lasă-l! Slujești un idol care nu există.

Adaugă un comentariu »


Resurse

October 30th, 2015

– Și ți-ai găsit o nouă firmă?

– Da, la firma X.

Fața i se întunecă.V., cel mai bun om din echipa lui, plecase la firma X în urmă cu câteva luni devenind CTO. Acum era rândul meu. Și se simțea trădat de V. pentru că făcuse o înțelegere cu el să nu angajeze oameni din fosta firmă.

I-am explicat că eu am fost cel care a a aplicat. N-a vrut să înțeleagă.

Nu l-am admirat niciodată pe omul ăsta. Dar nici nu l-am urât. A fost un șef OK și amabil. Dar văzându-i moaca aia de ofticat doar pentru că am făcut o alegere mi-am pierdut orice urmă de respect față de el.

Asta e o problemă întâlnită la mulți șefi din IT. Obișnuiți să conducă oameni(sau resurse cum le place lor să spună), să justifice bugete în fața șefilor, uită să fie oameni și chiar cred că un om de-al lor poate aplica doar la unele firme. La altele nu, că au făcut ei o tocmeală.

Adaugă un comentariu »


Să scriu mai des

October 29th, 2015

Tot îmi promit că o să scriu mai des. Nu știu de ce fac asta. Nu pot spune că de când am încetat să scriu am pierdut ceva anume. Și nici nu simt impulsul de a mă descărca de gânduri. Și atunci ce rost are să faci un lucru care nu dă semne că te mai ajută?

Însă uneori mă gândesc că tocmai lipsa scrisului constant e de vină.  Ca un excercițiu fizic pe care încetezi să-l mai faci, scrisul devine cu trecerea timpului tot mai obositor.

Așa că am să încerc ca atunci când mă trezesc mai devreme să bag un jogging mental și să scriu. Banalități, chestii simple precum articolul ăsta. Vedem ce iese.

3 Comentarii »


Complet neinteresant și plictisitor

October 17th, 2015

Observasem la masă o tipă nouă, dar preocupat să par cool nu m-am uitat la ea din prima. M-am așezat și am început să-mi caut bricheta prin toate buzunarele. Când în sfârșit am găsit-o, mi-am aprins o țigară și-am început să scanez grupul de oameni.

– Bună, i-am spus când în sfârșit ajunsesem la ea. Un “Bună” scurt și ușor mirat ca și cum nu mă așteptam s-o găsesc acolo. Nu știu ce mi-a zis. Cum i-am văzut ochii m-am concentrat pe jocul pigmenților de pe iriși. Dracu’ mai știe ce culoare aveau atât erau de frumoși.

Mi-am zis că trag un ochi peste Facebook-ul ei când ajung acasă. După 20 de minute de uitat peste fotografii am concluzionat că pe tipa asta n-am s-o pot combina nici în 1000 de ani. La urma urmei ce le-aș putea spune acelor ochi ca să rămână ațintiți spre mine? Nimic, sunt complet neinteresant și plictisitor.

Multă vreme am crezut că mi-e ușor să combin tipe, dar majoritatea erau fragile și neinteresante. Dacă aveam norocul să combin una interesantă când se aliniau planetele, nu dura mult până să-și dea seama că nu-s deloc aventurierul ce păream în bar după 7 pahare de whisky.

Ar trebui să mă scandalizeze chestia asta. Sunt atât de neinteresant și plictisitor încât nici nu mă pot enerva pe mine însumi. Un om interesant ar fi măcar în stare să fie furios pe el însuși. Eu mă limitez la constatatul neputincios.

Sunt complet neinteresant și plictisitor. Nu-mi place să călătoresc, nu alerg la niciun maraton, mănânc generic și beau bere. Orice bere. Nu-mi pasă, nu sunt un connoisseur al berii, nu cunosc 1000 de mărci de bere cu care să mă laud prietenilor mei interesanți. Singurul motiv pentru care beau bere e pentru că e cea mai plictisitoare băutură și cel mai ușor mijloc prin care să introduc alcool în corpul meu. De la whisky mă strâmb.

În timpul săptămânii mă culc la 10 fix. Mă rog să adorm rapid, să se facă dracu’ dimineață și să merg la muncă. Colegii mei sunt destui de interesanți. Au hobby-uri ciudate, călătoresc prin țări străine.

– Tu nu-ți iei concediu? mi-a spus spaniolul bărbos care tocmai se întorsese din Suedia.

– Cum să-și ia concediu? E în Berlin. E tot un fel de concediu, a spus râzând americanul care în timpul liber trage cu arcul(ăsta da hobby).

Deși și-a cerut scuze, n-avea de ce. Chiar așa credeam. N-aveam nicio intenție să-mi mișc fundul la mama dracului. Sunt atât de plictisitor și neinteresant încât n-am nici chemarea aia de zbura la dracu’n praznic ca să pun niște poze de Facebook.

Odată, în timp ce-mi luat bilet la automatul din gară am zărit o pungă de iarbă. Nu consum, dar am luat-o, doar ce era să fac? Pe drum o țineam cu pumnul strâns în buzunar ca și cum orice om de pe metrou ar vrea să mi-o fure. Mi-am dat seama că plicul ăla de iarbă era cea mai palpitantă chestie ce mi se întâmpla în ultimele luni.

Îmi place să citesc. Dar cititul a încetat de mult să fie un hobby interesant și de când stau 8 ore pe calculator o fac din ce în ce mai rar. Și chiar dacă termin o carte, nu-s capabil să vorbesc nimănui despre ea.
Pula mea asta e. Condamnat să fiu un plictisitor neinteresant. E bine că am venit în Berlin. Așa măcar prietenii vor ști că am parte de aventura vieții mele. Deși la urma urmei duc o viață complet neinteresantă și plictistoare. O să fiu un bătrânel perfect într-o bună zi.

“Stay hungry, stay foolish” zicea Steve Jobs cu moaca aia de tocilar enervant. Dă-te-n pizda mă-tii.

1 Comentariu »


Mi-e scârbă de noi

September 11th, 2015

Sunt 2 lucruri care mă îngrijorează mai tare decât refugiații: manipularea și lipsa de omenie de care dăm dovadă. Pe scurt:

Manipularea

Așa cum am scris aici, lumea nu se obosește să gândească puțin înainte de a da share la un articol. Articolul ăsta de exemplu. Am mai citit alt articol bazat pe un comentariu de pe Facebook, dar mi-e lene să-l mai caut. Am ajuns în așa hal încât un comentariu de pe Facebook devine sursă de adevăr. Lipsiți de argumente și temători de străinii care ne invadează Europa dăm share în prostie.

Și genul ăsta de articole sunt lejere. În 2 minute dacă ți-ai pune niște întrebări logice, ți-ai da seama că nu se bazează pe niciun adevăr. Ce te faci însă cu manipulările mai sofisticate de care e foarte greu să-ți dai seama? Nu poți petrece ore în șir să investighezi dacă fiecare articol pe care îl citești e adevărat. Ceea ce mă face să întreb: cât din adevărul care mă influențează pe mine e de fapt minciună?

M-aș fi așteptat ca oamenii pe care îi cunosc să dea dovadă de o gândire mai critică. Îmi lasă un gust amar să văd oameni care spuneau la alegeri că electoratul PSD e prost și manipulat cum dau acum share la niște manipulări mult mai evidente.

Lipsa de omenie

Și poate că nu e manipulare. Poate oamenii de mai sus se lasă păcăliți de astfel de articole pentru că vor și ei la rândul lor să convingă pe alții. Să găsească un temei al lipsei lor de omenie.

Chiar nu mai înseamnă nimic toleranța? Chiar credem că avem dreptul să le spunem unor oameni unde pot să stea și unde nu? Unde e iubirea față de aproapele, dragi creștini temători de musulmani?

Noi, românii, ar trebui să avem măcar obrazul să tăcem. Dar n-o facem. În ciuda faptului că avem probleme mai mari și că refugiații nici nu se gândesc să vină în România. Ne ambalăm ca o grasă proastă care jură să rămână virgină toată viața ei, deși nici dracu’ nu s-ar atinge de ea.

Când britanicii au făcut Romanians are coming, ne-am căcat pe noi că ne discriminează și ne-am pus pe scris petiții. Când atâția ani am fost o sursă de gunoaie pentru Europa, noi avem obrazul să le spunem altora să nu vină în Europa.

Știu, veți spune că românii adevărați nu sunt așa. Da, noi toți suntem olimpici la matematică și gimnaști izmenari în timpul liber.

Mi-e scârbă de noi.

cam pe aceeași temă

Adaugă un comentariu »


Gândiți înainte să dați share

September 5th, 2015

De la ultimul articol m-am coborât într-o stare de durere la banană zen din care trebuie să mă ridic puțin ca să comentez share-urile fără zei și rațiune de pe Facebook.

Celebra scrisoare a româncei din Germania

Iulia (să-i spunem Iulia Banana fiindcă nu-și spune tot numele) locuiește într-un oraș mic din Germania al cărui nume nu-l cunoaștem. Ce-i pică din minte:

“De când au sosit, au fost numai bătăi, violuri de fete de 13, 14 și 15 ani și furturi cât cuprinde. Îți intră în garaj în mijlocul zilei și îți caută prin lucruri, aleargă după fete minore pe străzi, urlând obscenități, încearcă să pipăie femeile în locuri publice în toate modurile posibile. Iar dacă bărbații lor intervin, sunt călcați în picioare pe alei sau în parcări”

Dacă stai să cauți o sursă care să confirme faptul că într-un orășel mic din Germania e zombie apocalypse nu găsești pentru că atenție: “oricine încearcă să spună ceva e catalogat automat drept rasist și în germania nimeni nu vrea să trăiască cu acest stigmat”.

Așadar Germania e raiul pedofililor și nimeni nu zice nimic ca să nu pară rasist. Te doare capul. Nu mai contează, 2500 de idioți au dat deja share la articolul respectiv și a fost preluat și de alte site-uri.

Refugiații NEMULȚUMIȚI și ȘOCAȚI de condițiile din Germania

Apoi mai e filmulețul cu refugiata care se declară șocată de ceva și spune că se aștepta la mai bine. Dar care era întrebarea? Păi nu e nicio întrebare. Nimeni în afară de reporter nu știe la ce întrebare a răspuns femeia.

Ne oprește asta să scriem un articol panicard? Nu, pentru că suntem niște fomiști de like-uri. Ce lepră sub-umană trebuie să fii ca să scrii articole de genul ăsta?

Statistici din Suedia

Citeam ieri că 77% din violurile din Suedia sunt comise de musulmanii care sunt 2% din totalul populației. Doar că știrea vine dintr-o sursă anonimă a poliției. Mai pui că articolul e pe un site intitulat “muslim statistics” care are ca logo semiluna într-o pată de sânge și gata te-a convins.

Nu e un secret că oamenii au tendința să citească știri care le confirmă convingerile. Ar trebui să fim atenți la asta înainte să dăm share la anumite articole. Apoi uitați-vă și la site-ul care distribuie informația și pe cine are în spate.

Gata, vă las, mă duc să-mi baricadez ușa. Se lasă noaptea peste Berlin.

1 Comentariu »


Touched

April 29th, 2015

De două săptămâni tot încerc să scriu un articol. Nu mi-a ieșit nicicum. În prima zi când am început să-l scriu, am dat vina pe mahmureală. În a doua, pe lipsa exercițiului. În cele din urmă a trebuit să recunosc: articolul era despre mine. Însă doar asta nu m-ar fi oprit; la urma urmei articolul ăsta e tot despre mine.

Mi-am pierdut aroganța

N-am mai scris acel articol pentru că dacă aș fi făcut-o, mi-aș fi hrănit din nou ego-ul. Blogul ăsta e plin de articole în care fac asta. Și de la o vreme încoace mi se pare un efort inutil să mai scriu despre mine.

Cred că un blog trebuie să aibă un autor dornic să-și spună părerea, să demonstreze ceva. Nu poți menține o constanță decât mânat de dorința de a-ți exprima punctele de vedere. Mi-am cam pierdut dorința asta în ultima vreme.

Și observ asta și în viața de zi cu zi, nu doar în scris. Deși mulți ani am ținut să am tot timpul dreptate, să-mi exprim tăios preferințele, azi găsesc inutilă nevoia de a demonstra altora că am dreptate. Iar cei care vor să-mi demonstreze ceva atunci când nu le-o cer nu mai au parte acum decât de un zâmbet.

Nu-mi mai spune nimeni ZuZu, iar Andreiul rămas s-a golit de tot de el însuși. Nu știu cum am făcut-o. Aș fi vrut să știu. Poate i-aș fi putut ajuta pe alții.

Ce e cu adevărat important?

Articolul pe care vroiam să-l scriu ar fi fost despre aventurile din ultimul an pe plan profesional. Cred că ar fi fost un articol OK.

Era despre un Andrei plecat hotărât în Berlin gata să facă pe dracu-n patru ca să-și atingă scopurile. Un Andrei pragmatic care a riscat, care a învățat din greșeli și care a vrut tot timpul mai mult.

Ce n-a calculat Andreiul ăla e că un drum cu suișuri și coborâșuri e mediul perfect pentru transformare. Că atunci când pornești îndrăzneț către un scop, s-ar putea ca până la sfârșitul drumului să te schimbi nemaifiind capabil să înțelegi rostul scopului.

Citesc zilele astea meditațiile lui Marcus Aurelius. Cred că m-am apucat de ele la momentul potrivit. Mă ajută să-mi răspund mai corect la întrebarea care mă preocupă de câteva săptămâni: Ce anume e important?

N-am dat nimănui nimic

Nu-i un secret că am fost pasionat de dezvoltare personală. Încep să cred că dezvoltarea personală e o tâmpenie. Și nu pentru că n-ar funcționa. Funcționează. Dacă încerci zi de zi să fii mai bun, în cele din urmă o să fii.

Am citit zilele astea probabil cel mai trist articol din ultima vreme. M-a mișcat mult paragraful următor:

“In the end I feel like I did not do much for others. I received a lot of love and help from others, gave little back. I lived a life of fighting for myself. I always hoped that someday I will be able to do more. I wanted to have a family, like anyone else, to do things for my family, not just for myself. Love.”

De aceea cred că dezvoltarea de sine e bullshit. Nu trebuie să fii mai bun. Nu va fi niciodată un moment în care te vei uita satisfăcut în oglindă spunându-ți: “Gata, am ajuns la punctul final. În sfârșit sunt cea mai bună variantă a mea. Sunt fericit.” 

Ce rost are să fii tot mai bun, când nimic din ce atingi nu e mai bun? Și vreau să subliniez cuvântul atins. A trebuit să citesc articolul lui Mihai de mai multe ori până să observ că titlul articolului e “Touched”. Nu-i nicio întâmplare că în tot articolul cuvântul e folosit de 12 ori, iar ultima propoziție începe cu “Now go touch the world“.

Nimic din ce vei avea sau din ce vei fi n-o să aibă rost dacă nu mergi să atingi lumea prin prezența ta. Și oricât de mică ți-ar fi influența, cred că o să însemne ceva. Nici personalitatea electronilor și nici capacitatea lor de a vorbi în public nu generează curentul electric, ci simpla lor mișcare. Cred că prea puțini ne mai mișcăm în ziua de azi.

Încotro

Am devenit cât de bun am putut. Nu-i o aroganță, ar mai fi fost atâtea de îmbunătățit, dar cred că e vremea să spun că sunt suficient de bun, să fiu mulțumit și recunoscător de mine însumi și să încep să fac lumea puțin mai bună.

Până una alta vă recomand să citiți articolul lui Mihai. Apoi găsiți voi o metodă de a da mai departe și a atinge lumea :)

2 Comentarii »