Despre suflet

October 26th, 2016

Urăsc small talk-ul din două motive.

Pentru început, lumea îl folosește cu scopul evident de evita orice apropiere de persoana pe care o întâlnește. Cum ți-a fost week-endul? Băi, ce vreme urâtă e afară, Doamne ferește să ne apropiem, hai să vorbim ceva banal până ne despărțim. E o goliciune tacită pe care nu prea vrem s-o dezvăluim sau s-o vedem. Vremea e un subiect mult mai ușor. Deși n-am înțeles niciodată de ce alegem vremea ca subiect de conversație. E un subiect banal, folosit atât de des încât știm amândoi că e ridicol. Dar mai bine cădem în ridicol decât să ne dezvăluim unul altuia. Doamne ferește!

În al doilea rând, oricât de banal aș părea, am subiecte mult mai faine de povestit cu mine însumi. Subiecte pe care nu vreau să le întrerup. De exemplu, în dimineața asta mă gândeam la suflet. Acum nu vă gândiți că mă gândesc tot timpul la subiecte grele. Mai fac pauze, mă gândesc la șosete, la pantaloni rupți, la sex, Doamne cât mă gândesc la sex. Dar uneori mă gândesc la suflet. Și încercând să-mi dau seama ce naiba e sufletul mi-am zis că trebuie să fie lucrul ăla unic și intrisec al tuturora. Acum, unii suntem invidioși, fricoși, zgârciți, miloși sau libidinoși. Dar chestia aia comună, ascunsă după vălurile oricărei personalități e musai sufletul.

Hazliu că singurul lucru comun pe care mai că l-am putea arăta cu degetul nu-l putem exprima în cuvinte. Și de-asta apelăm la artă. Arta e unul din puținele lucruri care ne freacă de pereții sufletului. Un individ s-ar putea întreba cum un lucru exterior precum arta, îți poate arăta ce e in sufletul tău. Însă sufletul nu-i ceva ce-ți aparține. Noi suntem în suflet ca într-o încăpere întunecoasă pe care nu o prea distingem doar atingem din când în când extazul când ne frecăm de pereții acesteia. Bunăoara, clipa asta:

Adaugă un comentariu »


De ce nu-mi place să polemizez pe Facebook

October 9th, 2016

Nu-i niciun secret că îmi place(îmi plăcea) să vorbesc în contradictoriu cu cineva. Cu cât mai controversată tema, cu atât mai mult. Ba chiar, uneori susțineam idei cu care nu eram de acord doar ca să văd cât de departe pot merge cu argumentarea.

Deși de cele mai multe ori miza mea a fost să câștig o dispută, uneori îmi pasă și vreau să-i arăt celuilalt că greșește. Mai ales când celălalt e o persoană educată și rațională.

Multă vreme am crezut că oamenii care gândesc greșit sunt pur și simplu idioți. Am mai crescut și mi-am dat seama că și cei mai deștepți oameni pot face raționamente greșite doar pentru că le-a scăpat ceva la un moment dat. M-am gândit că dacă încerc să-i arăt cuiva inteligent punctul din care a luat-o pe arătură, se va lumina și într-un final îmi va da dreptate. Greșit.

Am avut recent o polemică de genul ăsta pe Facebook și mi-am dat seama că nu mai are rost să-i arăt cuiva că greșește. Cred că oamenilor le place să ajungă la o anumită părere de unii singuri, iar orice ajutor din afară e privit ca un act inamic.

De unde a pornit

Cineva a postat pe Facebook poza de mai jos. O tânără însărcinată stă în picioare lângă 3 bărbați care nu o văd sau se fac că nu o văd. Poate că văzând poza ați dat deja un verdict. E genul de imagine la care n-ai cum să nu reacționezi mai ales dacă ești femeie și te-ai confruntat cu problema asta. Ce am vrut eu să explic e că în lipsa unui context, poza de mai jos nu are nicio valoare.

metrou-oameni

Comentariile sunt de genul: “Buna creștere se pare ca s-a alterat”, “Cavaleri!”, “Sunt lauzi!La creiere!” ș.a.m.d. până la “Tare bine ar fi sa ii recunoasca cineva si sa putem sa ii laudam cu nume si prenume.” La ultimul comentariu am făcut greșeala să reacționez. Mai jos toată discuția:

polemica-fb

 

La un moment dat m-am oprit pentru că nu aveam cu cine. Dar pentru că avem blog, putem dezvolta. Și am să scriu despre două lucruri care ne scapă de cele mai multe ori când judecăm o situație.

Lipsa contextului

Fără context, nu putem judeca o situație în tot cuprinsul ei.

Săptămâna trecută eram pe metrou și citeam de pe Kindle. La un moment dat văd o doamnă în vârstă, îi dau un “Bitte schon” drăguț și o invit să se așeze. Acum, eu nu știu cât timp a stat femeia în picioare. Poate doar se urcase, poate era acolo de 20 de minute – timp suficient ca un idiot să-mi facă o poză și să se plângă pe Facebook de nedreptatea din jur. Că ar fi putut să-mi atragă atenția e deja altă poveste despre un civism pe care oamenii care postează astfel de poze nici măcar nu-l concep.

Însă poate femeia de mai sus doar se urcase și poate unul din ei a observat-o și a invitat-o să stea jos. Poate chiar n-au observat-o fiindcă stă cu spatele. Poate unul din ei a rugat-o să stea jos și a răspuns: “E ok, am doar o stație, pot sta în picioare.” 

Veți spune “Bine măi, cum să n-o observi?” Așa simplu. Sunt oameni călcați pe trecerea de pietoni de șoferi care nu i-au observat. Câmpul de atenție se micșorează uneori și nu mai observi lucruri evidente. Se întâmplă în situații de viață și de moarte, se poate întâmpla și la o oră târzie când vii obosit de la lucru. Ce m-a deranjat pe mine e că omul care a făcut poza respectivă a observat-o pe femeie, iar asta e clar ca lumina zilei.

Ne plângem când vedem că Antena3 manipulează prin scoaterea din context, însă o fotografie de mai sus e exact același lucru. Diferența e că în cazul Antenei3 e o manipulare intenționată, cu un scop. Poate aici nu e, dar asta nu înseamnă că știm toate datele ecuației.

Prima reacție e adeseori greșită

Prima reacție pe care o avem în orice situație e mai tot timpul greșită pentru că se bazează pe sentimentele noastre cele mai primitive. Dar pentru că suntem adulți funcționali știm că reacțiile noastre primordiale nu sunt de urmat întotdeauna. De asta nu-i dăm șefului un monitor în cap când ne spune să stăm peste program, de-asta nu fugim din miezul unui interviu care merge prost ș.a.m.d.

Observăm din comentariile de mai sus că persoana cu care dialogam e puternic afectată de prima ei reacție. Disprețul față de cei 3 bărbați devine evident în argumentele ei: “masculii” sunt autiști de atâta tehnologie, sunt mai răi decât analfabeții și le lipsește bunul simț. Când judecata ți se întunecă de reacția pe care o ai, deja nu mai argumentezi, ci îți exprimi niște sentimente.

Acum, persoana cu care am avut discuția de mai sus e o persoană inteligentă și cultă. Și eu cred că n-are dreptate. S-ar putea să greșesc, însă sunt suficient de deschis să las o portiță faptului că s-ar putea să mă înșel în cel mai rău hal. Persoana de mai sus nu e. Și asta e problema mea cu polemizatul pe internet. Lăsând la o parte idioții, n-ai ce discuta nici cu răsăriții. Fiecare vrea să spună ceva atât de mult, încât nu-i mai pasă dacă păstrează firul logicii sau al argumentării.

Și e păcat. Asta arată că masa de oameni nu e deloc pregătită pentru manipulările de zi cu zi. Cam pe aceeași temă a scris Dorin Lazăr aici.

1 Comentariu »


Ce înseamnă să fii un Senior Developer

July 2nd, 2016

Ideea acestui articol mi-a venit citind lista din articolul lui Cosmin. Trebuie să recunosc, e greu să vii cu niște puncte categorice pe care cineva ar trebui să le puncteze ca să devină senior. Însă discuția e necesară. Care sunt lucrurile care caracterizează un senior? Pentru mine, doar 3 cuvinte: maturitate, maturitate, maturitate.

senordeveloper

Maturitate, maturitate, maturitate

Cred că îți trebuie minim 10 de ani ca să ajungi la o maturitate profesională. Poate chiar mai mult, însă 10 ani e o perioadă decentă de timp în care ai șansa să te bați cât mai des cu capul de pragul de sus. O soluție verificată de greșeli anterioare e preferabilă uneia luată pentru că n-ai avut alta mai bună.

Dacă ești senior la 4-5 ani de experiență trebuie s-o iei ca o glumă bună. În contractul meu scrie senior developer, dar pentru mine atâta e: o glumă bună. Mi-o bat la bere de prietenii programatori care nu sunt “seniori” și cam atât. La sfârșitul zilei știu cine sunt și de ce sunt în stare.

Un număr bun de ani e un criteriu ca să fii senior, însă nu-i suficient. S-ar putea ca anii ăia să nu fi fost suficienți ca să te dezvolți profesional. Dacă ai devenit confortabil pe proiectul la care lucrezi de 6 ani poate e momentul să-l mai schimbi. O să fii uimit cât de puține lucruri știi.

Maturitate, maturitate, maturitate

Trebuie să-ți iei în serios meseria dacă asta vrei să faci în următorii 20 de ani. S-o iei în serios și să știi că e doar responsabilitatea ta ca să înveți lucuri noi. La început o să dai vina pe firma la care lucrezi că nu are destule chestii provocatoare din care să înveți.

În primul rând, nu e treaba șefului/firmei să te învețe chestii. Iar în al doilea, vei observa dacă schimbi suficiente joburi că majoritatea firmelor nu fac nimic special. O să folosească framework-uri diferite, o să vândă altceva, o să folosească Kanban în loc de Scrum, Python în loc de PHP, dar în esență vei lucra pe o aplicație CRUD la fel care oricare alta. Și trebuie să fii OK cu asta.

Dacă proiectele sunt în mare parte aceleași, te întrebi cum să te dezvolți dacă n-ai de ce prag să dai cu capul? Ei bine, aici intervine studiul individual. Da, trebuie să înveți în timpul liber lucruri noi. Ca om matur care oferi un serviciu unei firme trebuie să fii destul de responsabil ca să nu-ți lași cunoștințele să ruginească.

Maturitate, maturitate, maturitate

Dacă ai 15 experiență și ești un mizerabil cu restul colegilor nu ești un senior, ești doar un mizerabil care are 10 ani experiență. Unul care printr-o minune încă lucrează.

Degeaba ai cunoștințe dacă nu vrea nimeni să lucreze cu tine. Firma te-a păstrat pentru că are impresia că un guru ca tine e o mină de aur. Nu ești, ba chiar s-ar putea să aduci firmei costuri ascunse. De exemplu, 3 developeri decenți au plecat din firmă în ultimii 2 ani pentru că s-au săturat de toanele tale. Felicitări, firma trebuie să plătească bani din cauza ta ca să caute alți developeri. Sau alt developer își bagă picioarele și cere o mărire doar ca să-i fie mai ușor sufletește să lucreze cu tine. Bravo bă, tocmai ai adăugat un cost recurent firmei.

Dacă ai 10 ani experiență asta înseamnă că ai în medie vreo 35 de ani. Știi ce greu e să te schimbi la vârsta asta? Asta dacă vrei să te schimbi și ești cât de cât deschis spre introspecție. Și nu prea ești, că dacă erai nu ajungeai mizerabil. Dacă tot vrei să te schimbi poți începe cu cartea asta. Apoi învață să-ți ceri scuze și să fii om înainte de angajat.

Maturitate, maturitate, maturitate

Asta mă duce la următorul punct: nu e despre codul pe care îl scrii, ci despre atitudinea pe care o ai. Când am început să lucrez credeam ca seniorul e tipul ăla inaccesibil, wizzard-ul și ninjalăul descris prin anunțurile de angajare.

Însă cu trecerea anilor mi-am dat seama că nu e niciun wizzard. Ba chiar, cu cât ești mai uman, cu atât ești mai aproape de a fi senior.

Nu e despre codul pe care îl scrii, ci despre atitutine. Și un zugrav cu atitudinea potrivită e la fel de neînlocuit ca un senior developer.

Maturitate, maturitate, maturitate

Lumea din IT e un loc aspru. Oricât ar încerca angajatorii să-ți ascundă asta oferindu-ți 4 teambuildung-uri pe an, adevărul e că lucrezi într-o junglă. Cod de căcat scris de niște oameni cărora nu le-a păsat sau care n-au știut mai mult, deadline-uri nerealiste, colegi tineri și imaturi, bug-uri imposibile, politici corporatiste etc, etc.

Și în toată această junglă ce găsesc definitoriu la un senior e că nu-și pierde niciodată cumpătul. Am lucrat cu oameni care au suportat situații frustrante de-a dreptul. Ca un om care tot timpul a fost nerăbdător, m-am întrebat ce anume îi ține pe oamenii ăștia calmi, dar concentrați în același timp?

Poate că de-a lungul anilor înveți că dracu’ nu e așa negru, sau ai mai trecut prin situații de genul, cine știe. Cert e că dacă te plângi ori de câte ori situația devine maro, nu faci nimic care să ajute business-ul pentru care prestezi.

Maturitate, maturitate, maturitate

Nu-i despre cod. E despre business. Primești un salariu ca să aduci valoare business-ului. Un CTO cu 20 de ani în domeniu mi-a spus că un cod curat nu e totul: “Dacă după deploy, codul tău nu aduce valoare imediată business-ului atunci e un cod inutil oricât de curat ar fi.”

Seniorii au un fel de a înțelege business-ul mai bun decât restul colegilor. Ai să observi că la planning-uri întrebările lor se concentrează pe detaliile operaționale ale bussines-ului, nu pe cele tehnice. Experiența în programare le permite să nu se mai întrebe cum implementează un feature, ci cum ar putea să-l îmbunătățească ca să producă mai multă valoare. Seniorii devin astfel partneri în discuție, nu doar niște oameni care așteaptă niște specificații.

Maturitate, maturitate, maturitate

Seniorii sunt pragmatici și tind să aleagă soluții simple care aduc valoare imediată. Când alți developeri se ceartă pe ce design patterns să folosească, seniorul face un compromis și alege o soluție mai simplă. Maturitatea îi permite să știe când să facă un compromis.

Simple is better than complex. Majoritatea developerilor se feresc de lucruri simple ca și cum simplu ar însemna mai slab. Sau mai ușor. Nu e ușor să vii cu o soluție simplă. Trebuie să treci peste propria judecată și să vii cu o soluție simplă, universală pentru toată lumea.

Maturitate, maturitate, maturitate

Închipuiți-vă niște meșteri veniți să facă o lucrare unui client. Unul dintre ei începe:

– Băi, ce pana mea e cu schela asta roșie? Conform “Standardelor muncitorilor obosiți” schela trebuie să fie de culoare verde. Păi ce facem, ne batem joc de muncă? Spune-i clientului că nu fac nimic până nu văd o schelă de culoare verde.

O situație de mai sus pare imposibillă și orice patron ar muri de foame cu o astfel de gândire. Însă programatorii sunt angajați, nu patroni. Și atunci își permit să facă mizerii de genul ăsta: să dea reject unui task că nu e bine specificat, să facă încă 3 meeting-uri pe banii clientului etc, etc.

Seniorul se distinge de astfel de oameni prin faptul că trece la treabă și ignoră detaliile care care nu contează. Cam ce scria în lista lui Cosmin:

“A Senior Software Engineer doesn’t need perfect specifications. You may be given a problem that is ill formed, or abstractly stated, and instead of complaining about the requirements, you go out and try to understand deeply what the problem really is, and if you need to negotiate and clarify the requirements, you do so. You look at solving the real problem, not just what was state”.

Scriam mai mult, dar mi-e teamă că deja articolul e și așa prea lung. Ca să-mi cer scuze, poftiți un articol scris de un programator la 40 de ani. El știe mai multe decât mine. Baftă!

2 Comentarii »


Lucruri care nu îmi plac în Berlin

June 12th, 2016

Ca să nu-mi moară dușmanii de necaz m-am gândit să fac o listă cu lucrurile care nu-mi plac în Berlin. Dar ca să nu se bucure prea mult, în nemernicia mea, am atașat o imagine cu gara din Berlin. Vedeți băi dușmanilor ce gară mișto avem? Nu ca a voastră. Ba poate, sunt mari șanse să mă citiți din Turda unde n-aveți nici măcar gară. Săracilor.

Și acum lista cu pricina:

20814367335_b65d5bd604_z

Cea mai amănunțită organizare pentru cea mai banală chestie

Avem noi, oamenii care ne cunoaștem, un chat pe Facebook. Și de câte ori vine cineva cu o idee de ieșit la bere, mai vin doi cu alte idei crețe. După ce alegem în sfârșit ce să facem, urmează alte discuții despre ce loc alegem, de ce locul ăla nu e bun, ora potrivită la care să ne întâlnim ș.a.m.d.
Nu mai e ca înainte când dădeam un telefon și în 15 minute eram pe terasă. Acum trebuie să sondezi oamenii pe care-i cunoști, apoi să duci muncă de lămurire unde vrei să ieși.

Toți suntem departe unii de alții

După ce ne hotărâm unde ieșim, trebuie să realizezi că oriunde s-ar ține întâlnirea faci vreo 40 de minute până acolo.

Dacă atunci când erai în Câmpia Turzii cineva te-ar chema la o bere în Cluj i-ai fi zis că ți-e lene și mai bine o lăsați pe altădată. Not anymore. Te duci și 50 de minute dacă e, tot e mai bine decât să te uiți la tavan.

Birourile nasoale din startup-uri

Din toate job-urile prin care am trecut, cred că un singur birou mi-a plăcut. Și pentru că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap, firma respectivă a dat faliment la o lună după ce m-am angajat. Încă cred că n-a fost din vina mea. Dar nu știi niciodată.

Startup-urile n-au niciun interes să investească în logistică. Majoritatea trăiesc de pe o zi pe alta stând la mila investitorilor. Dacă la anu’ dau faliment, ce rost are să investească în condiții bune de lucru? Ai noroc, iei un salariu bun, dar ia de-aici un scaun de căcat, un birou prăfuit și ca să nu te superi vezi că avem bere gratis după program.

Un coleg îmi spunea că a lucrat într-o firmă unde directorul i-a spus că un scaun bun e la fel de important ca stația de lucru. Foarte tare. Ce rost are să dai 1600 de euro pe un Mac când îți cocoșești spatele pe un scaun de 50 de euro?

Apartamentele de închiriat tot mai greu de găsit

Treaba ar trebui să fie simplă: ai bani îți găsești chirie. Doar că nu e. Într-un oraș în care anual se mută 50.000 de persoane va trebui să aștepți o lună, chiar două ca să-ți găsești un apartament pe termen lung.

Pentru că n-ai altceva mai bun de făcut, va trebui să aplici în fiecare zi la anunțuri și să vizitezi după program apartamentele la care ai primit răspuns. Good luck with that!

Oamenii care vor lucruri ieftine

Pe grupurile de Facebook toată lumea vrea ceva ieftin. O frizerie ieftină, un bar ieftin ș.a.m.d. Cred că găsești din 3 în 3 posturi cuvântul ieftin.

cheap

O tipă cerea la un moment lecții de pian ieftine fără să înțeleagă că nu oricine își permite să ia lecții de pian. Nu, ea nu vroia să audă de profesorul și munca lui. Ea vroia ceva super cheap.

Dacă vrei un serviciu doar pentru că e ieftin înseamnă că nu ai nevoie de el cu adevărat. Sau poate nu-l meriți.

Cluburile în care nu poți intra

Nu vorbesc de Berghain care-s cunoscuți deja prin politica aspră de la intrare. Nu-s curios deloc de scena techno și underground din Berlin. Sunt un om simplu: vreau femei și muzică dansabilă. Atât.

Când mergem într-un club ne lovim de un bouncer idiot care nu ne lasă să intrăm fără fete. Pula mea, daca aveam fete nu mai nu mai veneam în clubul tău obosit.

Nu stau să mă rog. Eu și prietenul meu suntem 2 depravați, cheltuim cât 7 fete și 5 băieți într-o noapte. Găsim în cele din urmă un loc care n-are nicio greață să ne ia banii.

E greu să găsești o fată normală

Aici nah, e cu două tăișuri. Poate e și vina mea că umblu prin baruri mai îndoielnice așa. Poate e și vina bouncer-ului care nu mă lasă să intru în cluburile normale. Poate colega mea de apartament avea dreptate când spunea că adopt o față de combinatozaur când mă îmbăt.

Dar mi-e dor de studentele din Cluj care se îmbrăcau elegant și cu care trebuia să ies vreo două săptămâni până să vină la un Netflix&chill. Mi-e lehamite de toate bețivele de 30+ care vor să-și trăiască viața la maxim fără să facă nimic cu ea.

Engleza mea de baltă

Una din chestille care m-a ajutat să combin în România era că dacă îmi plăcea o tipă, nu mai tăceam din gură. Aici mai molcom, cu grijă să nu faci, cum se zice, o greșeală. Ah, nu vorbești engleză? Nevermind.

Și dacă ar fi doar de combinat, hai treacă-meargă. Dar ai nevoie să comunici clar și convingător și la lucru. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să pierd dispute doar pentru că la un moment dat mă poticneam și toată aprinderea mea se ducea dracu’.

Oamenii singuri

Am făcut un grup de români să ieșim la niște întâlniri să ne cunoaștem. Dar observi că la toate întâlnirilea astea vin oameni singuri. Și dacă niște oameni singuri se adună laolaltă, asta nu-i face mai puțini singuri. Ba dimpotrivă, parcă devin mai triști.

Trebuie să înveți să trăiești cu singurătatea. Vor trece luni fără să o simți, dar asta nu înseamnă că n-o să-ți dea târcoale din când în când. Poate e trist, dar mai trist e să te prefaci că nu ești singur și că totul e OK.

Toate căcaturile cool sunt înghesuite

Dacă vrei să mergi la un rooftop bar sau pe terasa aia mișto, pregătește-te de 20 minute de așteptat la bar pentru o bere. Caldă. Că la câtă trecere e, nu prea stau berile în frigider.

Toate locurile care ar trebui să fie mișto devin frustrante pentru orice om normal. E de neînchipuit cât se poate umili un om doar ca să dea un check-in și să spună că a fost și el acolo.

Germana mea inexistentă

Vorbești germană?  Más o menos. Hai, sictir.

sursa FOTO

Adaugă un comentariu »


Mic îndreptar de împlinire interioară

June 5th, 2016

Fericirea interioară e un termen atât de abuzat încât mi-ar fi rușine să-l mai folosesc. Parcă mă și văd spunându-i unui amic:

22659868820_907eee1e1c_z

– Băi, tu știai că fericirea vine din interior?
– Ce mă? Taci în pula mea, nu mai începe cu d-astea.

Prietenul acela, educat de altfel, devine un țopâlan absolut de fiecare dată când spun ceva ce s-ar ridica peste nivelul unei discuții la bere. Țărănimea voit exagerată e felul lui de păstra ieșirea la bere ieșire la bere și nu un cerc al gânditorilor anonimi.

Oricum, îmi pare rău că fericirea interioară a devenit un clișeu pentru că știu că există o anumită mulțumire de sine care arde la foc mocnit fără să aștepte nimic din exterior. Și știu că acea mulțumire de zi cu zi e de fapt fericirea aia pe care o tot căutăm și n-o găsim.

Când am ajuns în Berlin, m-am trezit peste noapte singur. Agenda telefonică mi-a devenit brusc inutilă așa că a trebuit să învăț să fiu fericit de unul singur.

În proporție de 80% cred că mi-am atins scopul. Mi-ar plăcea să știu cum am făcut-o ca să îi ajut și pe alții, dar sincer habar n-am. Arunc mai jos câteva bănuieli:

Singurătatea

Singurătatea nu e suficentă. Am cunoscut oameni ce trăiesc singuri de câțiva ani și în tot acest timp n-au învățat nimic continuând să alerge după experiențe și alți oameni singuri ca ei ca să fie fericiți. Mi-e milă să-i văd cum încearcă să facă ceva în fiecare week-end doar ca să nu rămână singuri cu ei înșiși.

Ăsta e un semn că îți lipsește ceva: faptul că nu poți sta de unul singur într-un week-end. Știi cunoștința aia cu care ți-e groază să te întâlnești pe autobuz pentru că n-ai ce povesti cu ea? Cam ce părere ai despre ea? Că fix părerea aia o ai despre tine.

Eu zic să nu eviți singurătatea și să ințelegi că nu e un lucru rău. La început va fi urât, știu. Vei fi uimit cât rahat ai adunat sub covor în toți anii în care te-ai prefăcut că nu există.

Cărțile

Nu vei ajunge la nicio revelație doar stând singur cu ochii în tavan. Vestea bună e că au fost alții mai răsăriți care au trecut prin aceeași chestie și au scris despre asta. Citește-le cărțile.

Citește filozofie. Nu-i așa grea cum crezi. Poți începe cu stoicismul: Marcus Aurelius, Seneca, Epictet. Vezi dacă rezonează cu tine și dacă nu, treci mai departe. E plin internetul de resurse.

Practica

Tot cititul e degeaba dacă nu-ți folosești viața de zi cu zi ca să practici ceea ce citești. Și va fi greu. Îl vei citi pe Alan Watts și vei avea impresia că plutești pe un nor zen până când un idiot îți va tăia calea în drum spre lucru.

Dimineața vei citi despre binefacerile unui trai simplu și lipsit de excese doar ca în noaptea ce urmează să te îmbeți ca o pulă. Vei citi despre evitarea pasiunilor doar ca la primele 5 beri să te lași tras de creierul care vrea mai mult prin toate cluburile dubioase.

Viciile

Apoi dimineața te vei trezi rușinat și scârbit de tine însuți. Vei face o baie fierbinte ca să-ți speli păcatele, dar ștampila aia afurisită de pe încheietură nu vrea să iasă oricât te-ai freca.

Dar e OK. Învață să-ți întelegi viciile ca parte din experiența ta umană. Dacă le urăști nu va dura mult până să începi să urăști persoana care le face.

Fă la fel cu defectele oamenilor din jurul tău. Nu-i mai privi ca pe niște oameni răi, ci ca pe niște oameni care au anumite slăbiciuni. Vei ști că ești pe drumul cel bun când îți va fi milă de ei.

Renunțările

Va trebui să înveți să renunți. Știu că ți-e dor de ea și ai impresia că dacă tu încă simți ceea ce simți e imposibil ca ea să fi uitat. Dar a uitat. Poate săraca suferă și ea după altul. Acceptă asta.

Va trebui să renunți și la timpul tău. Timpul în care mergi la sală, timpul în care dormi sunt timpi  în care nu se petrece nimic. Dar trebuie să faci sport, trebuie să dormi 8 ore pe zi. Trebuie să accepți că vei pierde lucruri plăcute ca să urmărești lucruri plictisitoare la prima vedere.

Don’t fear of missing out.

Biografii

Citește biografii. Nu vei avea întotdeauna norocul să trăiești pe lângă oameni excepționali de la care să înveți. Dar vei avea întotdeauna biografiile unor oameni excepționali. Dacă după acest articol vei citi o biografie, voi fi mulțumit. Cred că o singură biografie citită e suficientă să te îndrume spre o viață mai bună.

Ia notițe

Chiar acum am pe birou 3 caiete. Dacă stau să le răsfoiesc găsesc de toate. Analize pe anumite domenii, liste cu scopuri, notițe către mine, citate, planuri financiare.

Mi-e greu să-mi analizez viața sau să mi-o plănuiesc fără să am un caiet de notițe. De câte ori simt că viața mi-o ia pe ulei îmi opresc câteva ore și singur cu un pix și un caiet încerc să-mi dau seama ce a mers  rău și ce pot face să ies din rahat.

Am obiceiul ăsta din liceu. Dacă încă mă ține înseamnă că trebuie să fie ceva bun în el.

Trăiește ca să înțelegi

Cred cu tărie că scopul vieții e să ajungem să murim împăcați. E ironic să trăiești ca să mori și poate sună morbid. Dar nu-i așa. Cred că o viață înțeleasă pe deplin duce la o mulțumire de sine și o înțelepciune care transced nimicnicia vieții și teama în fața morții.

Dar ca să ajungi acolo trebuie să-ți asumi să trăiești pentru a înțelege. Baftă!

sursa FOTO

2 Comentarii »


Disputa ca un tenis de masă

November 17th, 2015

În a doua zi de muncă la noul job am luat prânzul cu M. Auzisem de el încă de când mi-am anunțat foștii colegi unde am să lucrez. Unii au lucrat cu el, alții doar au auzit de el avertizându-mă că e ba genial, ba “clean code nazi”.

Discutând cu el azi mi-am dat seama că știe multe. Nu știu dacă e genial, dar cu siguranță aș avea multe să învăț de la el. Și sunt sigur că o să avem și multe dispute.

De-a lungul timpului mi-a plăcut întotdeauna să am dispute cu oamenii ușor mai deștepți ca mine atunci când nu riscam să mă cobor în ridicol. La un moment dat știi că ai o idee care poate concura cu un status quo al altora mai răsăriți. Și atunci începi să servești.

În IT e plin de oameni cărora le lipsesc abilitățile sociale și de multe ori ai șansa să vezi un “guru” devenind penibil în fața unei echipe când ia personal critica unei bucăți de cod sau unei abordări pe care a avut-o. Căcați cu ochi care are prefera mai degrabă să facă lucrurile mai prost doar pentru că a fost ideea lor.

Dar mai ai și norocul să dai de niște oameni maturi cu care ți-e mai mare dragul să te “cerți”. Recent am avut o dispută cu un astfel de om. Una destul de frumoasă care a făcut câțiva colegi să se oprească din scris și să ne asculte. Și îi puteai citi pe față că-i face plăcere să-și dezbată abordarea și pun pariu că și eu eram cu gura până la urechi.

Și astfel de dispute sunt ca un tenis de masă pe care-l joci cu cel mai bun prieten. Dai tot ce poți din tine, el dă tot ce poate la rândul lui și până la urmă unul va câștiga. Dar amândoi veți fi ai dracu’ de împliniți.

 

Adaugă un comentariu »


N-am suferit niciodată

November 16th, 2015

N-am suferit niciodată când am donat ceva cuiva.

N-am suferit niciodată când am scris ceva. N-am dat nimic din mine, doar am crescut.

N-am suferit niciodată când o sărutam pe gât și mă gândeam că mi-e cea mai dragă ființă de pe pământ.

N-am suferit niciodată când am muncit din tot sufletul ca să fac ceva cât mai bine.

***

Am suferit doar când m-am gândit că poate am dat prea mult din banii mei.

Am suferit doar când m-am gândit că pierd din timpul meu. Sau că ce-or să creadă cunoscuții despre ce scriu eu.

Am suferit doar când m-am gândit că poate nu e ea, aleasa mea. Și poate îmi pierd timpul.

Am suferit doar când m-am gândit că nu merită să muncesc pentru altcineva. Că dacă n-o fac pentru mine, munca e pierdere de timp.

***

Nu e despre tine, nu vezi? De câte ori te pui pe tine în ecuație – suferi.  Buddha era idiot. Nu dorința e cauza suferinței, ci Eul tău. Eul tău care vrea mai mult și încearcă să se agațe de orice doar, doar va fi în siguranță.

Lasă-l! Slujești un idol care nu există.

Adaugă un comentariu »


Resurse

October 30th, 2015

– Și ți-ai găsit o nouă firmă?

– Da, la firma X.

Fața i se întunecă.V., cel mai bun om din echipa lui, plecase la firma X în urmă cu câteva luni devenind CTO. Acum era rândul meu. Și se simțea trădat de V. pentru că făcuse o înțelegere cu el să nu angajeze oameni din fosta firmă.

I-am explicat că eu am fost cel care a a aplicat. N-a vrut să înțeleagă.

Nu l-am admirat niciodată pe omul ăsta. Dar nici nu l-am urât. A fost un șef OK și amabil. Dar văzându-i moaca aia de ofticat doar pentru că am făcut o alegere mi-am pierdut orice urmă de respect față de el.

Asta e o problemă întâlnită la mulți șefi din IT. Obișnuiți să conducă oameni(sau resurse cum le place lor să spună), să justifice bugete în fața șefilor, uită să fie oameni și chiar cred că un om de-al lor poate aplica doar la unele firme. La altele nu, că au făcut ei o tocmeală.

Adaugă un comentariu »


Să scriu mai des

October 29th, 2015

Tot îmi promit că o să scriu mai des. Nu știu de ce fac asta. Nu pot spune că de când am încetat să scriu am pierdut ceva anume. Și nici nu simt impulsul de a mă descărca de gânduri. Și atunci ce rost are să faci un lucru care nu dă semne că te mai ajută?

Însă uneori mă gândesc că tocmai lipsa scrisului constant e de vină.  Ca un excercițiu fizic pe care încetezi să-l mai faci, scrisul devine cu trecerea timpului tot mai obositor.

Așa că am să încerc ca atunci când mă trezesc mai devreme să bag un jogging mental și să scriu. Banalități, chestii simple precum articolul ăsta. Vedem ce iese.

3 Comentarii »


Complet neinteresant și plictisitor

October 17th, 2015

Observasem la masă o tipă nouă, dar preocupat să par cool nu m-am uitat la ea din prima. M-am așezat și am început să-mi caut bricheta prin toate buzunarele. Când în sfârșit am găsit-o, mi-am aprins o țigară și-am început să scanez grupul de oameni.

– Bună, i-am spus când în sfârșit ajunsesem la ea. Un “Bună” scurt și ușor mirat ca și cum nu mă așteptam s-o găsesc acolo. Nu știu ce mi-a zis. Cum i-am văzut ochii m-am concentrat pe jocul pigmenților de pe iriși. Dracu’ mai știe ce culoare aveau atât erau de frumoși.

Mi-am zis că trag un ochi peste Facebook-ul ei când ajung acasă. După 20 de minute de uitat peste fotografii am concluzionat că pe tipa asta n-am s-o pot combina nici în 1000 de ani. La urma urmei ce le-aș putea spune acelor ochi ca să rămână ațintiți spre mine? Nimic, sunt complet neinteresant și plictisitor.

Multă vreme am crezut că mi-e ușor să combin tipe, dar majoritatea erau fragile și neinteresante. Dacă aveam norocul să combin una interesantă când se aliniau planetele, nu dura mult până să-și dea seama că nu-s deloc aventurierul ce păream în bar după 7 pahare de whisky.

Ar trebui să mă scandalizeze chestia asta. Sunt atât de neinteresant și plictisitor încât nici nu mă pot enerva pe mine însumi. Un om interesant ar fi măcar în stare să fie furios pe el însuși. Eu mă limitez la constatatul neputincios.

Sunt complet neinteresant și plictisitor. Nu-mi place să călătoresc, nu alerg la niciun maraton, mănânc generic și beau bere. Orice bere. Nu-mi pasă, nu sunt un connoisseur al berii, nu cunosc 1000 de mărci de bere cu care să mă laud prietenilor mei interesanți. Singurul motiv pentru care beau bere e pentru că e cea mai plictisitoare băutură și cel mai ușor mijloc prin care să introduc alcool în corpul meu. De la whisky mă strâmb.

În timpul săptămânii mă culc la 10 fix. Mă rog să adorm rapid, să se facă dracu’ dimineață și să merg la muncă. Colegii mei sunt destui de interesanți. Au hobby-uri ciudate, călătoresc prin țări străine.

– Tu nu-ți iei concediu? mi-a spus spaniolul bărbos care tocmai se întorsese din Suedia.

– Cum să-și ia concediu? E în Berlin. E tot un fel de concediu, a spus râzând americanul care în timpul liber trage cu arcul(ăsta da hobby).

Deși și-a cerut scuze, n-avea de ce. Chiar așa credeam. N-aveam nicio intenție să-mi mișc fundul la mama dracului. Sunt atât de plictisitor și neinteresant încât n-am nici chemarea aia de zbura la dracu’n praznic ca să pun niște poze de Facebook.

Odată, în timp ce-mi luat bilet la automatul din gară am zărit o pungă de iarbă. Nu consum, dar am luat-o, doar ce era să fac? Pe drum o țineam cu pumnul strâns în buzunar ca și cum orice om de pe metrou ar vrea să mi-o fure. Mi-am dat seama că plicul ăla de iarbă era cea mai palpitantă chestie ce mi se întâmpla în ultimele luni.

Îmi place să citesc. Dar cititul a încetat de mult să fie un hobby interesant și de când stau 8 ore pe calculator o fac din ce în ce mai rar. Și chiar dacă termin o carte, nu-s capabil să vorbesc nimănui despre ea.
Pula mea asta e. Condamnat să fiu un plictisitor neinteresant. E bine că am venit în Berlin. Așa măcar prietenii vor ști că am parte de aventura vieții mele. Deși la urma urmei duc o viață complet neinteresantă și plictistoare. O să fiu un bătrânel perfect într-o bună zi.

“Stay hungry, stay foolish” zicea Steve Jobs cu moaca aia de tocilar enervant. Dă-te-n pizda mă-tii.

1 Comentariu »