Întrebări fără răspuns

Cioran susţinea la un moment dat că această lume nu poate fi decât creaţia unui Dumnezeu rău, nicidecum actul unui Dumnezeu perfect, bun şi milostiv. Citindu-i cartea “Demiurgul cel rău” nu poţi decât să nu-i dai dreptate sau cel puţin să-ţi pui întrebări.

Şi aici e nedumerirea mea: Dumnezeu ar trebui să fie perfect. Adică, asta susţine creştinismul. Dar omul? Omul e categoric imperfect. Oscilând între bine şi rău şi înclinând de cele mai multe ori spre rău, te întrebi dacă omul şi lumea aceasta pot fi creaţia Lui. Dacă Dumnezeu e atotputernic şi perfect, cum a putut crea omul, fiinţa capabilă de cel mai mare rău? Altă explicaţie nu poate fi decât că a comis o eroare. Şi cum poate fi o fiinţă perfectă, capabilă de erori?

Sau nu există? Nicidecum. Sau cel puţin sperăm să existe Cineva acolo sus. Şi nu facem asta din dragoste, ci de frica gândului că poate nu există nimic şi vom ajunge cu toţii nişte cadavre reci, potenţiale resurse de petrol.

Facem bine din teama că dacă facem rău o să picăm naşpa la Judecata de Apoi. Nu sunt ateu. Când văd lumea asta minunată, e de ajuns să miros o floare şi să gust o pară pentru a realiza că nu existăm dintr-o greşeală a universului.

Lumea e minunată, omul nu. Ceva s-a petrecut când am fost creaţi. Religia însă nu poate răspunde la astfel de întrebări. Şi atunci, eu nu pot face altceva decât să uit că mi-am pus vreodată întrebările de mai sus.
Poate e vreun cititor mai religios şi mă lămureşte şi pe mine.