Au bloggerii viaţă?

Am promis c-o să vorbesc despre cantitatea de viaţă pe care şi-o trăiesc bloggerii. Motivul: o grămadă de oameni ce n-au pus vreodată mâna să scrie un articol pentru un blog spun că bloggerii n-au viaţă. Şi aceştia nu sunt singurii.

Mai găsim şi oameni care în urma unei revelaţii extraordinare s-au decis să renunţe la blog pentru a reveni la viaţa adevărată. Aşa am întâlnit un tip din Italia la Graz, în Austria. Săracul îşi pierdea nopţile bloguind şi a ajuns la ideea că-şi iroseşte viaţa.

Păi chiar aşa, cum să-ţi iroseşti viaţa apăsând pe nişte butoane? Nu e mai bine să-ţi trăieşti viaţa pur şi simplu sau măcar s-o iroseşti pe un scop mai nobil precum descoperirea leacului împotriva cancerului?

sursa FOTO

Aşadar:

1. Există oameni obsedaţi. Obsedaţi de muncă, de femei, de TV, de pizza, filme erotice ş.a.m.d. Iar aceşti oameni sunt doar obsedaţi. N-are rost să-i împarţi pe categorii. Dacă ar fi să facem asta, ar însemna că toţi ne topim după Pamela Anderson, ne place Capriciosa pe care o înfulecăm grăbiţi la birou unde ne irosim pentru o leafă mai bună viaţa.
De aici şi concluzia că bloggerii n-au viaţă. Deoarece există printre ei unii care scriu zi şi noapte pentru a-şi menţine constant numărul de cititori, comentarii sau naiba mai ştie ce. Dar dacă sunt vreo 500 de bloggeri în România care-şi irosesc viaţa cu blogul, asta nu înseamnă că toţi fac la fel.

2. Tânărul de care vorbeam în introducere avea un blog personal. Şi a renunţat la blog pentru că nu mai avea deloc viaţă personală. Cred că nu sunt idiot când mă întreb: dacă n-ai viaţă, cum naiba poţi să scrii zi şi noapte despre viaţa ta personală?

3. Mulţi fac tam-tam de fenomenul blogging-ului. Se fac comunităţi online, concursuri online, întâlniri de bloggeri, toate astea menite fiind să vadă fiecare ce lucru deosebit şi actual face. Hai să ne oprim puţin. Blogul porneşte de la ideea de jurnal. Lumea a avut jurnale de când lumea. La fel e şi acum. Modalitatea însă s-a schimbat. Unii vor să-şi pună gândurile în faţa altora. Pentru că până la urmă e vorba de comunicare. Prea mult tam-tam, dom’le!

4. Mai mult: nu mai ai voie să scrii fără să fii acuzat că nu-ţi trăieşti viaţa? Eliade, Cioran n-au avut viaţă? Să nu credeţi că mă compar cu aceştia. Dar şi bloggerii, scriitorii sau filozofii se ocupă de scris. Nu contează ce. Scriu. Asta înseamnă că n-au viaţă?

5. Chiar sunt curios, cât de mult îşi trăiesc viaţa cei fără bloguri? Şi-au luat cumva lumea-n cap să colinde tot mapamondul? Au escaladat Everestul? Şi-au găsit marea dragoste? Pentru că asta înseamnă să ai o viaţă împlinită. Când stai şi te uiţi la meci nu faci altceva decât să vezi cum alţii îşi împlinesc visul.

6. Majoritatea celor care se leagă de viaţa bloggerilor fără motiv, n-au avut în viaţa lor un blog. Şi ei vorbesc despre timpul dedicat blogging-ului. Mie mi se pare normal să nu bag în seamă oamenii care îmi dau sfaturi cum să mă las de fumat când ei n-au pus o ţigară-n gură.

7. În ceea ce mă priveşte, chiar cred că fac un lucru bun şi de calitate. Şi mă bucur că nu-mi irosesc viaţa făcând lucruri care nu-mi aduc nicio satisfacţie.

În concluzie, cred că noi bloggerii ar trebui să ne vedem de viaţa noastră. Atâta timp cât facem ce ne place e OK. Şi să nu ne apucăm să scriem articole de genul ăsta :)

Salut cu această ocazie, oamenii ce stau la birou şi n-au timp să se gândească la persoana lor, toţi muncitorii care nu mai termină odată străzile din România, microbiştii şi femeile ce se uită la telenovele.
Să nu uităm şi de puştoaicele de pe Hi5 ce-şi caută constant alesul pe mess. Hai să le dăm şi lor nişte pupici? :* :* :*

Şi dacă tot e blogul meu hai să-mi dedic o melodie că n-am mai făcut-o până acum: