Starea blogosferei azi

Ierahia
Despre bloggeri se pot spune multe. Concepţiile, indiferent de domeniu, apar vorbindu-se la modul general. Îi ştii pe bloggerii mai mari, îţi faci o idee, ignori restul şi ai concepţia.
Ierarhia blogosferei propusă de Zoso e următoarea:
Pe locul 1, sunt greii: Orlando, Novac, Panaitescu, Boerescu, Fluture, Manafu, Butnar, în mare parte oameni din online.
Pe locul 2: Zoso, eCostin, Bobby, Boioglu, Etherfast. Eu i-aş mai menţiona pe Piticu, Nihasa, Adrian Ciubotaru, Alex Brie, Andrei Roşca, Pyuric, Arhi, Dono. Bineînţeles mai sunt şi alţii, dar aceştia sunt cei pe care îi mai urmăresc.
Pe vedetele gen Tudor Chirilă, Cabral şi alţii nu-i consider mari bloggeri. Traficul lor se datorează tocmai faimei pe care şi-au făcut-o în offline. Dacă ar fi scris sub anonimitate s-ar clasa cel mult pe la mijloc.

Locul 3
Pe locul 3 se află cine? Nimeni. După cei de pe locul 2 se află o mare băltoacă pe alocuri destul de jegoasă şi pestriţă de bloggeri inutili cu trafic mare sau bloguri valoroase fără trafic.
Şi se mai trezeşte câte un Blogică, care ar fi un zero barat dacă n-ar exista Google, autoclasându-se pe locul 3 adică urmaşul celor de pe locul 2. Din orice unghi ai privi, nu e drept.
Şi pe mine în calitate de blogger mic m-ar deranja ca în viitor să fiu caracterizat într-un anumit fel doar pentru simplul fapt că în fruntea blogosferei se află nişte oameni fără niciun punct de vedere, fără o logică a discursului şi cu cunoştinţe minime de gramatică.

Şi ce se poate face?

  1. bloggerii actuali de pe locul 1 şi 2 să-şi continue treaba generând acelaşi conţinut ca până acum
  2. să apară bloguri de nişă de calitate. Iar cele care sunt deja să rămână în .ro Şi să nu înceapă să scrie în limba engleză datorită retardaţilor din online
  3. bloggerii mici cu păreri valoroase să continue să-şi facă treaba. Să nu mai fie momiţi de trafic imens. Va veni şi el. Emiţând păreri pertinente, originale şi utile e imposibil să nu fie băgaţi în seamă până la urmă

Ca să închei…

Dacă ai trafic mare nu înseamnă că eşti un mare blogger. Dacă ai interactivitate în comentarii pe blog, dacă scrii corect gramatical, dacă alţi bloggeri te iau drept exemplu sau fac referire la articolele tale, abia atunci cu ajutorul traficului devii o autoritate.
Săptămâna viitoare începe RoBlogFest. Cine ştie, poate apar feţe noi. Iar cine câştigă nu e neapărat bun, ci mai degrabă cunoscut.
Articolul de mai sus nu oferă nicio soluţie blogurilor personale cum e ZuZu Concept. Blogurilor de acest gen le prezic un viitor decent ca până acum: cu un trafic de maxim câteva sute de vizitatori. Cu mai mulţi cititori din offline decât bloggeri şi cu texte amabile, uneori teribiliste de calitate :)