Noaptea târziu

Prolog
Acest text n-ar fi trebuit scris. Să profiţi de stările tale ca să le transformi într-un articol e mai mult decât oportunism. E o înşelăciune pe faţă făcută celui care avea cea mai mare încredere în tine: tu.

Motivul pentru care am ales să-l scriu, încă nu-l ştiu.

Şi am amânat să-l scriu pentru a se aşeza puţin lucrurile. Dacă aş fi încercat să-l scriu chiar în noaptea în care s-au petrecut lucrurile, probabil aş fi dat prea mult(şi lucrul acesta s-ar fi numit exhibiţionism).

Ceva tot am învăţat: să nu mai compătimesc omul care plânge. Plânsul nu e altceva decât o gură sănătoasă de aer luată de omul pe cale de a se îneca.

***
Noaptea târziu
Photobucket

sursa FOTO

Crizele personale sunt rare şi de obicei apar în mijlocul nopţii. Ultima oară mi s-a întâmplat acum trei nopţi. O visasem într-o piaţă, dansând cu altcineva şi căzând inconştientă pe trotuar. Naiba ştie ce-o fi însemnat; cert e că mă trezisem brusc. A fost un coşmar, dar de data aceasta aş fi preferat să nu mă trezesc.

Am început să mă gândesc că e foarte probabil să n-o mai văd niciodată. Apoi s-au plimbat vreo zece minute prin minte toate persoanele frumoase pe care nu le voi mai vedea niciodată. Şi aşa am ajuns la motivul timpului nenorocit de ireversibil.

Şi am tot continuat aşa realizând că nimic din ceea ce ne ocupă timpul n-are vreo valoare. Dar facem ceea ce facem pentru că n-avem altceva mai bun de făcut. Şi toată viaţa asta e ca o unealtă rudimentară pe care o foloseşti gândindu-te cum ar fi să ai una mai bună.

Zilele trecute mi s-a rupt o bucată dintr-o măsea. Aruncând o privire generală peste măselele mele pot să spun că stau destul de prost cu ele. Şi de fiecare dată când mă gândesc la ele, ajung să mă gândesc la moarte sau la descompunerea materiei.
Mie nu mi-a plăcut Bacovia, de aceea urăsc să folosesc sintagma asta pretenţioasă pentru că îmi aduce aminte de el. De fiecare dată când puteam să-i dau dreptate acestui poet sfrijit, mi-am întors gândul de la el aşa cum mi-aş întoarce privirea de la un cerşetor cu neajunsurile la vedere.

Şi deasupra tuturor acestor lucruri plana întrebarea “care e rostul?” Dar pentru că nimeni nu mi-a putut răspunde, a trebuit să accept faptul că bătrâneţea, cu toate durerile ei, e mai sigură decât viaţa de după moarte.

Însă a doua zi m-am trezit. M-am spălat pe faţă şi pe dinţi, mi-am început ziua. M-am bucurat pentru lucrurile ce ieşeau bine şi m-am enervat pe cele ce ieşeau prost.
Faptul că femeia de servici făcea duş la noi în cămin era, puţini mi-ar da dreptate, un detaliu excesiv de interesant.

Termini facultatea integralist? Dar e un eveniment ce merită stropit. Un examen în minus? Nu-i nimic, ăsta e prilejul unor strategii complicate pentru a te răzbuna cu o notă mare. Fiindcă tu chiar crezi că ai ceva de demonstrat.

Şi sunt lucruri cu adevărat frumoase. Poţi face dragoste(nu acum…acum eşti singur), poţi citi o carte delicioasă, te poţi îmbăta, poţi dansa şi să-ţi trăieşti viaţa aşa cum îţi place.
Însă niciodată nu vei recunoaşte că toate activităţile astea sunt de fapt încercarea criminalului de a-şi ascunde urmele îngropându-şi cadavrele în locuri cât mai ascunse.