Bătrânul cu umbrelă

Nea Mihai era un moşneag mereu cu zâmbetul pe buze. Copiii îl adorau, fiindcă în fiecare lună de mai îi invita să-i mănânce cireşele pentru că el oricum n-avea timp să le culeagă şi ori de câte ori scăpau mingea la el în curte, acesta le-o dădea bucuros înapoi. Nu ca baba din colţ ce ţi-o dădea tăiată.

Cireşul îl plantase demult de tot, cu zeci de ani în urmă, când termină de construit casa în care se mută cu soţia sa, Emilia. Fu primul pom plantat, îl botezaseră Costache. Şi în fiecare an când Costache dădea în rod, Mihai obişnuia să-i aducă soţiei sale la pat o farfurie de cireşe din care o servea.

Photobucket

[photo: Sarah]

Însă a trecut mult timp de atunci. De ceva ani, lumea îl vedea mergând la cimitir în fiecare lună de mai. Stătea acolo ore-n şir, povestind şi având în faţă o farfurie de cireşe de care nu se atingea deloc.

Obiceiul ăsta îl făcu pe nea Mihai să pară nebun în ochii vecinilor care îşi opreau copiii să meargă în curtea bătrânului la cireşe. Când unii ignorau sfaturile “prietenoase” ale părinţilor aceştia făceau încă odată cunoştinţă cu lingura de lemn a mamei sau cureaua din piele tare de la brâul tatălui. Abia câţiva copii mai ştrengari cu părinţi ce nu le duceau grija aveau norocul să escaladeze cireşul.

Nea Mihai ducea o viaţă aşezată. Singura îndeletnicire ce-o mai avea acum era reparea umbrelelor. Era bun la asta. Iar uneori chiar şi părinţii ce nu-şi lăsau copiii în curtea lui, mai pofteau pe la el codindu-se să-i ceară să le repare umbrelele.

În toamnă, când începea anul şcolar, mergea în curtea şcolii să-şi vândă umbrele făcute-n micul său atelier. Însă de ceva ani, odată cu apariţia unui supermarket în cartier, umbrelele sale începură să pară demodate şi lipsite de culoare.

Şi astfel vânzările, aşa slabe cum erau, deveniră egale cu zero. Nea Mihai însă nu păru deranjat de lucrul acesta. În fiecare an, fără excepţie, îl vedeai stând zâmbitor cu mâinile la spate şi-n faţă având aşezate umbrelele de anul trecut.

Însă anul acesta, venise la el un domn bine îmbrăcat şi-i cumpără toate umbrelele. Scurt, fără să-l întrebe cât e preţul.

Mai târziu îl găseai la bar bucuros ca un copil, povestindu-le unor vecini isprava. Ascultătorii se bucurau pentru nea Mihai şi râdeau făcând glume. De fiecare dată când Mihai îşi termina povestea, aceştia îl rugau s-o mai spună odată. Iar când unul se trezea că trei beri sunt prea mult pentru vezica lui, îl ruga pe norocos să facă o pauză până se întoarce de la baie.

Într-un colţ se afla un oarecare Mocanu’. Lumea îl ocolea. Înainte de ’89 era un vajnic dătător cu papagalu’ pe la securitate. Acum că n-avea cui să mai pârască, începu să bârfească pe cine apuca. Poza drept o persoană onorabilă, însă toată lumea ştia cine era.

-Ştii de ce ţi-a luat ăla umbrelele?

-Păi probabil că făcea colecţie, îi răspunse nea Mihai întorcându-se pe Mocanu’.

-Pe naiba, i s-o fi făcut milă de tine. Oricum nu-ţi cumpăra nimeni umbrelele alea uzate. Mie cel puţin, nici acum nu mi-ai mai dat banii înapoi când ţi-am luat umbrela aia de s-a stricat.

Mihai tăcu. Se ridică de la masă, se urcă pe bicicleta uzată de tot şi plecă acasă.

Cei din jur tăcură toţi. Nimeni nu-i luă apărarea lui Mihai pentru că nimeni nu dorea să ajungă subiectul bârfelor lui Mocanu’.

-Da ce i-am spus? întrebă Mocanu’ dornic să se dezvinovăţească. Se supără şi el ca prostu’. Normal că te superi când vine lumea şi-ţi cere banii înapoi că prestezi servicii proaste.

În noaptea aceea nea Mihai a plâns în hohote. Ca un copil ţinea strâns perna şi îşi acoperea faţa udă de lacrimi cu ea. Uneori îşi mai ridica ochii roşii de plâns şi se uita la portretul Emiliei. Era frumoasă; şi el era odată, până ce trecură anii şi ajunse un moşneag demn de milă.

La 5 dimineaţa se ridică din pat. Nu mai avea lacrimi, doar durerea de cap îi mai amintea de plâns. Căută un tambur, funia cu care de obicei lega găleata ce-o trimitea copiilor să-şi culeagă cireşele şi se îndreptă spre bătrânul Costache.

Anul viitor vor apărea din nou cireşele. Însă nimeni nu se va mai apropia de curtea lui nea Mihai. În schimb vor apărea poveşti despre o fantomă ce umblă noaptea cu umbrela şi omoară orice copil prins la cireşe. Dar astea sunt bazaconii spuse de cei ce mai demult aveau interdicţie în curtea bătrânului. Cel puţin aşa vor susţine norocoşii care au apucat să guste din cireşele lui Costache.