Bobocul

Bobocul

În clasa a 12-a trebuia, aşa cum cerea tradiţia, să ne ocupăm în calitatea noastră de viitori absolvenţi de organizarea balului bobocilor. Şi printre altele noi trebuia să găsim perechi, fiindcă bobocii nu se prea înghesuiau să participe la bal remarcând printre ei următoarele 3 categorii:1. Timidul. Acesta refuză din start să participe la bal urmând ca în clasa a 12-a să-i pară rău. Cum am fost eu bunoară.

2. Ipocritul. De obicei o hahaleră purtător de minte puţină şi râs băsescian. Acesta refuză la fel de categoric ca primul, însă sub pretextul “mai bine merg io să râd de alţii, decât alţii de mine”.

3. Emancipatul. Ăsta e din gaşca popularilor timpurii din liceu. Va participa la bal ca să se distreze, sau pentru că e convins că merită să câştige.

Şi cum în fiecare liceu găseşti câte puţin din fiecare categorie, şansele de a încropi nişte perechi devin cu atât mai slabe cu cât numărul claselor e mai mic. La noi erau trei.

Oricum, încet, încet se aranjau lucrurile. Toate bune şi frumoase, îi împerechem noi cum putem, dar a apărut următoarea problemă: din categoria a 3-a, au apărut mai multe exemplare din subcategoria “ţâfa-plină-de-sine-şi-totuşi-atât-de-plină-că-n-are-cu-cine-participa” .

Şi o fătucă din această subcategorie părea atât de dornică să participe, încât merita străduinţa să-i căutăm şi ei un partener. Însă nu găseai niciunul. Până la urmă se anunţă timid un băiat mai liniştit, cu ochi albaştri, spunând că ar vrea el să participe. Care a fost răspunsul ţâfei?

(mâţâit, ironic, batjocoritor, cu lehamite şi aroganţă)- Cu ăstaaaa?

Scurt şi la obiect, de faţă cu băiatul. Parcă acum îl văd pe băiat codindu-se, frământându-şi mâinile la spate, spunând ruşinat:

-Da lăsaţi…că nu trebuie neapărat să particip.

Mi-a fost milă de el. Uitându-mă atent la el, mă gândeam că în urmă cu patru ani aş fi putut eu în locul lui. Deja îl vedeam mergând acasă şi plângându-şi de milă. A doua zi se va apuca de fumat şi va intra în cercul lor. La următorul bal, lumea îl va vedea în faţa discotecii rupt de beat, iar în următoarea zi eroul grupului. Apoi vor urma absenţele, problemele şi înstrăinarea. Ultima staţie: pulverizarea în spaţiul amorf al mediocrităţii.

Aş fi vrut să-l opresc să-i spun ce-l aşteaptă. Să nu se schimbe. Să-şi continue drumul. Să nu-şi facă probleme cu fetele. Va ajunge la facultate şi va găsi fete ce-l vor aprecia pentru inteligenţa lui, pentru umorul lui, pentru cultura sa generală. O bună bucată de vreme am crezut că fetele astea sunt poveşti cu zâne. Însă ele chiar există.

Aş fi vrut să-i spun să crească frumos cu plăcerile sale ascunse indiferent ce spun alţii.

Însă am tăcut. Şi până-n ziua de azi cred că am făcut cel mai corect lucru.