La ZuZu

Citeam azi la Boogye despre un loc lejer.

Cafenea

Şi gândindu-mă la un vechi vis de-al meu(care e cam imposibil de atins fiindcă vreau o cafenea, cu bibliotecă, muzică-n surdină şi alte sofisticării scumpe) mi-am zis că mi-l pot îndeplini uşor schimbând puţin decorul. Planul stă în felul următor:

Iau o casă dărăpănată din Cluj(că acolo-s oamenii mai stresaţi), o renovez şi mă mut în ea. Îi trag o grădină mişto ca să fie umbră(poate ceva viţă de vie) şi-mi iau nişte mese şi scaune(fără chestii din plastic şi alte ţigănşaguri). Cotrobăi anticariatele şi iau de la bătrâni fraieri cărţi foarte bune şi foarte ieftine. Poate am norocul de-un pick-up şi nişte plăci de vinil.

Trag nişte mobilier vechi(ăsta poate o să coste ceva), nişte fotografii-n sepia şi-mi deschid o ceainărie/cafenea cu terasă fix la mine-n curte.

Va fi un loc în care vine omu’ stresat de la muncă să se simtă bine.

Nu fac nicio autorizaţie, nu plătesc niciun impozit la stat. Clientela va fi pretenţioasă şi se va simţi privilegiată într-un local incognito. Când spun pretenţioasă să nu vă gândiţi la snobii ăia high-class. Gândiţi-vă mai degrabă la oamenii modeşti, poate chiar săraci, dar tobă de carte. Şi la mine vor veni şi poeţii bătuţi de genialitate cerându-mi să-i trec pe caiet.

Şi de vin sticleţii să mă ia cu japca mă răstesc la ei:

-Da’ ce faceţi măi, nu mai are voie omu’ să-şi servească prietenii?

-Ce prieteni măi, tu nu vezi că ai ditai şandramaua? Casa de marcat ce caută aici, ai?

-E pentru ăla micu’, voi spune naiv.