Şcoala Vieţii

În oraşul Abel funcţiona de ceva ani o şcoală pregătitoare pentru viaţă. La intrare te întâmpina o poartă masivă de fier, iar deasupra ei, o pancartă de lemn te anunţa unde ai nimerit: “Şcoala Vieţii”.

Părinţii mai grijulii îşi duceau cu plăcere copiii la şcoala cu pricina. Astfel copiii lor aflau mai repede că iepuraşul de Paşte era o făcătură, că prietenii pot trăda, că ura e peste tot, iar dragostea chimie pură.

Materiile erau structurate pe categorii: Dragoste, Prietenie, Fericire ş.a.m.d.

School

sursa FOTO

Al 13-lea curs de Dragoste:

predat de directoarea “Şcolii Vieţii”

În sala de clasă elevii căscau gura la inscripţia aflată în locul în care de obicei se aflau steagul şi imnul ţării. Inscripţia, veche de când lumea, spunea următorul lucru:

“eu nu te-am iubit. Nu te-am iubit pentru că mi-ai dat papucii de fraier ce eram şi n-am apucat să mă îndrăgostesc de tine.

Abia după aceea a început toată degringolada asta: am început să vorbesc cu tine zilnic, te sărutam, mă sărutai şi făceam dragoste când vroiam eu. Atâtea dialoguri, atâtea îmbrăţişări, certuri şi împăcări pe măsură. Toate petrecute în gândul meu după ce tu mi-ai dat papucii de fraier ce eram.”

tânărul K

Directoarea, cu părul bine strâns într-un coc de-un luciu pal, privea severă şi mulţumită la copii.

-Mare atenţie, domnişorii mei, când creşteţi mari. Mare atenţie: Trebuie să ştiţi întotdeauna de cine vă îndrăgostiţi. Ca nu cumva căzând în mrejele amorului să iubiţi o fantezie cochetă ce-şi poartă doar chipul în realitate.