Maria

Întâmplarea a făcut să nu cunosc nicio fată pe nume Maria în copilărie. Însă visam la ea. Cu părul creţ şi bălai, îmbrăcată într-o clasică uniformă şcolară, mereu curată. Nu spunea nimic şi-n ochi nu m-a privit niciodată. Era curată şi n-aveam să aflu nimic despre ea.

Sunt trei Marii pentru care am o profundă admiraţie: una m-a năşit, alta m-a învăţat să citesc în liceu printre rânduri şi cealaltă mi-a dat viaţă. La mulţi ani!

MARIA
de Iulian Tănase

Mariei îi era ruşine să trăiască
tu nu înţelegi, pur şi simplu mi-e ruşine să trăiesc
dar trăia, deşi credea că nu e făcută pentru asta
nu, nu sînt, aş fi preferat să fiu mută
voia să fie invizibilă
să nu trebuiască să vorbesc niciodată
să înece în tăcerea ei adîncă toate cuvintele mari
toate cuvintele grele
să ascult doar şi să fiu invizibilă ca un nou-nenăscut.

Maria se revolta, plîngea, făcea dragoste fără să înţeleagă de ce
ce înseamnă această viaţă care mă obligă să trăiesc fără voia mea
ura această realitate căreia îi tot cădea pradă
totul este o înşelătorie, o farsă a acestei existenţe false
deşi ea niciodată nu se îndoia de părul ei lung
ca un apus de soare, vara
e singurul detaliu al vieţii mele de care nu îmi este ruşine.

Mariei îi era ruşine să trăiască, dar nu se sinucidea
dintr-un singur motiv:
mă tem ca moartea să nu fie şi ea tot o farsă
nu se sinucidea pentru că se temea să nu fie dezamăgită încă o dată.