Plăcintăreasa

Venea în fiecare an de zilele oraşului. Prima dată când am observat-o eram beat, iar ea era blondă, cu părul jucăuş şi privirea ştrengară. Purta un tricou de la Kenvelo. Şi frumuseţile geniale sunt lovite de advertising.

În anul următor am reuşit să vorbesc cu ea. Am mâncat vreo 4 plăcinte doar ca să-i cer numărul de telefon. Nu i l-am cerut.

Anul ăsta n-am observat-o din prima. Era prea frumoasă. Se transformase. Buzele în schimb, i-au rămas la fel. “Frumoasă precum umbra unei idei” Nichita Stănescu.

Zilele astea am avut nişte probleme. Nu ştiu cum păţiţi voi, dar la mine vin toate problemele odată. Şi atâtea s-au adunat încât stăteam noaptea şi mă gândeam la ele. Într-o noapte mi-am zis “La naiba, n-am ucis pe nimeni, pot dormi liniştit”. Am adormit sedus de gândul călugăriei. Nu-s prea religios, dar mă gândeam că ar fi tare să belesc pula-ntr-o chilie ferit de toată lumea care îţi vrea binele. Şi am visat-o pe plăcintăreasă. Cică eram cu ea.

A doua zi m-am trezit şi am pornit din nou pe drumuri ca să-mi rezolv problemele. Lumea mă compătimea şi-mi oferea sfaturi. Eu o ignoram, răspundeam absent şi mă gândeam la plăcintăreasă.
Şi am realizat că nu-i doar o plăcintăreasă. E fericirea pe care o văd o în fiecare zi, dar n-o ating de frică să nu mă ard. Să nu credeţi că sufăr de ceva ani pentru o plăcintăreasă. Nu vă supăraţi, dar sunteţi idioţi dacă credeţi asta. Pe bune.

L-am tras în piept pe-un barosan zilele astea, fără să vreau. Nu-mi corectez fapta. Iar într-o bună zi o să jefuiesc o bancă păzită de-un boşorog şi m-am scos.