Teama de bătrâneţe

sursa FOTO

N-am întâlnit până acum un băiat să-mi spună că-i este teamă de bătrâneţe. Încerc să-mi imaginez fiecare prieten spunându-mi asta: ZuZule, mi-e frică de bătrâneţe, ZuZule, mi-e frică de bătrâneţe, ZuZule, mi-e frică să de bătrâneţe, şi tot aşa. Însă la fiecare chip, tonul este forţat iar expresia absurdă şi neverosimilă. O chestie ciudată care nu înseamnă nimic.

Zilele trecute o fată îmi mărturisea acelaşi lucru: “Mi-e frică de bătrâneţe”. N-am ştiut ce să-i răspund. I-am spus că mie nu mi-e. A râs.

Nu mi-e frică de bătrâneţe. Niciunui un om n-ar trebui să-i fie frică de bătrâneţe, fiindcă are 60 de ani să se pregătească s-o accepte.
Nu mi-e frică de bătrâneţe. Niciunui om n-ar trebui să-i fie frică de bătrâneţe, fiindcă bătrâneţea nu e spontană. N-o să vină niciodată ziua în care vei spune “De mâine voi fi bătrân. Asta e ultima zi a tinereţii mele”. N-aţi observat când aţi crescut. Nu veţi observa nici când veţi îmbătrâni.

Normal că veţi avea şi boli. Însă multe dintre ele vor apărea din cauza nopţilor nedormite, sticlelor golite cu patimă, vieţii dezordonate în general. Încercarea de a maximiza sentimentul tinereţii se va simţi la bătrâneţe.

Azi dimineaţă mergeam la dentist şi am văzut un bătrân pedalând o bicicletă verde. Îşi plimba câinele şi fredona. Se poate.