Colegii mei

Era şi normal ca la o facultate de profil tehnic să nu dau peste nişte colegi foarte cultivaţi. În primul an eram oarecum dezamăgit de discuţiile din pauzele dintre cursuri. La prima vedere erau doar nişte oameni ce ştiau să fumeze, să vorbească despre femei, despre femei, despre femei şi maşini.

Nu sunt om foarte bun în cultivarea relaţiilor, mai ales când vine vorba de nişte oameni cu care nu prea am ce discuta. De aceea, doar împrejurările m-au făcut să cunosc studenţi din toţi anii de la inginerie electrică.

Pentru că prietenii cei mai buni au zburat din cămin, a trebuit să relaţionez mai mult cu colegii de facultate. Şi abia acum am realizat că o bună perioadă de timp mi-am ales prietenii după bunul meu plac. “Ăsta îmi place, stă cu mine. Ăsta e plictisitor, n-am nevoie de el”.

Iar acum că împrejurările mă forţează, încep să învăţ să cunosc nişte oameni pe care tot îi evitam. Şi e uimitor cât de comod de simţi în mijlocul lor. N-au fumuri în cap, sunt toţi descurcăreţi şi foarte săritori.

Am cunoscut o droaie de oameni, de la o droaie de facultăţi. N-am să spun că viitorii ingineri sunt cei mai tari, însă au ceva diferit. O bărbăţie precoce, o ancorare serioasă în realitate, un simţ fin al practicii şi o mare doză de uman.

Sunt mândru de ei. Chiar dacă sunt genul de oameni care la bac s-au uitat la filmul Moromeţii, în loc să citească cartea, mi-e tare dor de un chef în cămin care să se termine în birou la Aurel.