Leagăn pentru toată copilăria

În momentul ăsta mi-ar plăcea să joc şah cu un bătrânel deştept. Şi în timpul jocului să-mi pună întrebări naive, iar eu să-i răspund cuminte. Să bem ceai, el să fumeze, iar eu să-i studiez pe furiş pipa groasă. Să nu-l privesc în ochi.

Oamenii bătrâni care povestesc cu tine zâmbind te fac să te simţi copil. În momentul de faţă, e singurul mod prin care mi-aş regăsi inocenţa.

Adesea îi aud pe unii cum se mint că au rămas tot copii. Nu ştiu ce e mai trist: să realizezi că nu mai eşti copil sau să te minţi singur că încă ai rămas. Cert e că nu vei mai recupera niciodată acea vârstă, s-a terminat. Însă acest aspect îi dă copilăriei un aer de basm, noi n-ar trebui s-o lipsim de această ultimă nuanţă.

Sunt sigur pe mine, pragmatic, hotărât şi descurcăreţ. Încep să aud paşii bărbatului care începe să apară, iar ochii copilului ce mă trage de mânecă nu-i pot privi; m-ar durea prea tare.