Cum să împarţi oamenii

I-aţi auzit pe oamenii ăia “open minded” care spun că ei nu judecă pe nimeni? Indivizii ăştia-s nişte filfizoni ipocriţi pentru că toată lumea judecă pe toată lumea.

Pentru fiecare om care vrând-nevrând se învârte în jurul meu, eu am o părere. Bună, rea nu contează. Suntem chit oricum pentru că undeva există şi părerile lor despre mine. Ştiu că nu sunt perfect(da’ asta e modestia din mine, pentru că de fapt sunt perfect), ştiu că unii mă consideră om de treabă, iar altele mă consideră un nenorocit arogant. Adevărul, care refuză să stea locului, nu e la mijloc, ci pe dinafară.

Însă făcând abstracţie de părerile pe care le am despre oameni, eu îi împart aşa, simplist:

1. oameni care contează. Ăştia îs prietenii ăia buni la care încă mai am datorii. Sau care mă ascultă, care ştiu să mă lase-n pace când dau semne de sindromul NFHH, care-mi dau de mâncare, care mă înţeleg şi rezonează cu mine. Pentru ăştia eu îmi bat capul: le cer scuze şi când nu trebuie, îi las să doarmă cu mine-n pat pentru că au pierdut căminul, le răspund la telefon şi la miezul nopţii. Pentru ăştia merită să fac compromisuri. De ce?  Pentru că se pricep la un lucru: contează.

2.oameni care nu contează. Ăştia nu-s neapărat oameni răi. Însă au apărut în viaţa ta fără să-i vrei, din cauza unor conjuncturi mai mult sau mai puţin plăcute. Pentru ăştia nu trebuie să te deranjezi defel dacă n-ai chef. Nu trebuie să te intereseze părerea lor, nu trebuie să le faci rost de lucruri, să râzi la glumele lor seci ş.a.m.d. Până la urmă se compensează: aceştia contează pentru alţii, aşa că are cine să le facă toate chestiile alea pe care tu n-ai chef să le faci.

Dacă n-ai de gând să-i împarţi după schema de mai sus, se pot întâmpla următoarele lucruri:

  • poţi să înnebuneşti încercând să mulţumeşti pe toată lumea. Asta se întâmplă când ai impresia că toată lumea contează. Şi apar lucrurile neplăcute: o grămadă de păreri despre tine pe care trebuie să le mulţumeşti(cum să te îmbraci, cum să vorbeşti, ce trebuie să faci ş.a.m.d). Oricum n-o să reuşeşti să-l mulţumeşti pe fiecare, aşa că de ce să nu-i trimiţi la origini cu părerile lor cu tot?
  • ai putea deveni un nesuferit crezând că nimeni nu contează cu adevărat. Aşa începe durere-n cot de părerea celorlalţi. Mulţi fac asta din dorinţa de a fi originali(crede-mă, eşti lipsit de imaginaţie; când începi să faci lucruri fără să ţii cont de părerea nimănui rişti să devii penibil când tu de fapt încercai să fii doar excentric). Dar n-are rost să fii un nesimţit doar pentru că te-ai uitat la House M.D şi ai văzut că tipului chiar îi iasă iese pasenţa. Poţi pierde multe lucruri: oameni care să-ţi fie alături, partide de sex , ţigări, bere, pene de chitară, etc. doar pentru că nu ţii cont de nimeni. Da, ai putea ajunge un barosan urmărindu-ţi scopul şi călcând peste oameni, însă vei fi al dracu’ de singur.

Şi ţinând cont de aceste motive trebuie să fii foarte atent cum ţii proporţia asta de oameni care contează şi care nu. Nu cred că există o reţetă ideală care să se aplice la toţi, aşa că faci cum crezi tu mai bine.
And remember: în clipa în care citeşti acest articol tu îmbătrâneşti.