Îndrăgostit de lună

Odată am fost atât de beat, încât am crezut că m-am îndrăgostit de lună. Nici dacă eram fumat nu cred că aş fi fost în stare să ating ridicolul situaţiei.

Oricum, un drum întreg încercam să merg şi s-o privesc în acelaşi timp. Şi atunci am realizat că una dintre metodele prin care poţi trăi clipa e să te uiţi la lucrurile din jurul tău ca şi cum nu le-ai mai vedea niciodată. Eliade a dezvoltat foarte frumos ideea asta într-un text(nu ştiu dacă e prin Romanul adolescentului miop). Fragmentul acela m-a făcut să mă plimb o amiază întreagă cu bicicleta privind pomii şi oamenii. Era primăvară, eu eram în clasa a cincea şi aveam o gagică Emilia.

Şi e adevărat. Într-o zi nu vom mai vedea lucrurile care ne înconjoară. Şi de aceea nu trebuie să renunţăm la haina de turişti. Pentru că doar calitatea de vizitatori ne va aminti să ne mai holbăm din când în când miraţi la lucrurile ce ne înconjoară.

Şi până la urmă ce e aşa penibil să te îndrăgosteşti de lună? E curată şi va rămâne tot timpul aşa.