La capătul oraşului

Gabi era un băiat cam lungan pentru vârsta lui. Abia trecuse-n clasa a doua şi deja avea grijă să-i avertizeze pe tovarăşii din clasa întâi ce nenorociri mari îi aşteaptă. Tabla înmulţirii, cu care ajunsese până la cifra doi, era arma lui preferată.


În ziua aceea plăcut însorită de octombrie stătea şi se uita tăcut la paşii cimentaţi de pe stradă. Se gândea cine au fost norocoşii care au apucat construcţia străzii călcând peste cimentul încă proaspăt, reuşind astfel să rămână pentru totdeauna în istoria străzii.

-La ce te uiţi?

Gabi tresări, crezuse că era singur. Adâncit în studiul paşilor nu observase apropiindu-se de el un copil mai mic decât el. Îi găsi faţa foarte plăcută. Era prima dată când făcea observaţia asta la un băiat.

-La paşii ăştia…îs tare ciudaţi.

-Cum te cheamă?

-Gabi, pe tine?

-Alin, am 6 ani, la anu’ mă duc la şcoală. Tu câţi ani ai?

-Am 8, sunt pe-a doua. E foarte greu.

-Îmi imaginez.

Lui Gabi îi plăcu repede de copil. Şi în acel moment, în mijlocul acelor blocuri comuniste, doi copii s-au împrietenit pentru fix două săptămâni.

***
Photobucket

sursa FOTO

***

În acea duminică, Gabi şi Alin se aflau în parcarea din spatele scării a treia. Pentru Gabi, importanţa se învârtea în jurul unui singur bloc compus din 3 scări. El stătea în scara întâi. Vara se dădeau adevărate bătălii cu pietre între scara lui şi scara a doua. Bătăliile se terminau întotdeauna cu o spărtură de cap şi o bătaie de la părinţi. Însă lucrurile astea se uitau repede şi nu dura mult până la următoarea bătălie.

Scara a treia era o scară plină de boşorogi aşezaţi. Curtea acestei scări era cea mai îngrijită dintre toate.

Parcarea pe care se aflau acum era de fapt o adunătură de zgură bătătorită unde leneveau două, trei maşini. Gabi nu-şi aducea aminte să fi fost mai multe nici măcar în zilele de sărbătoare.

Inspectând maşinile, Gabi găsi un caluţ de mare sub roata unei Dacii de un vişiniu şters. Căluţul de mare era de plastic, îl puteai umple cu apă şi să-i stropeşti pe ceilalţi copii. Într-o vreme se găsea la cofetăria din centru. Acum devenise o raritate.

Fiindcă lui Alin îi sclipeau ochii după el, Gabi găsi potrivit să il dăruiască lui. Îi plăcea să vadă acel chip plăcut cu ochii scânteind de bucurie.

În timp ce Alin îşi contempla darul, Gabi vrând să glumească, încercă să-i fure căluţul din mână. Alin se împotrivi. Trăgând tare de bucata de plastic, Gabi simţi brusc o plăcere să-l rănească pe prietenul lui de acum două minute. Fiindcă Alin refuza să i-l dea, Gabi apelă la forţa dată de cei doi ani în plus. Îl prinse pe acesta de păr, luă un pumn de zgură şi i-l aruncă în faţă. Deja era prea mult, Alin izbucni în plâns. Gabi se simţea în al nouălea cer. În ziua aceea se termină prietenia lor. Nu s-au mai văzut niciodată.

Deşi creştea tot mai mare, Gabi continua să-i rănească pe cei dragi lui. De exemplu, după 3 ani de la căsătorie, clipa când nevastă-sa bocea în faţa lui i s-a părut pur şi simplu înălţătoare.

De obicei îi părea rău şi încerca să-şi folosească hobby-ul cât mai rar. Ar fi vrut să renunţe, până la urmă nu era bine ce făcea, dar nu putea uita duminica aceea de la capătul Oraşului.