Poliţiştii în România

“Doi poliţişti patrulează competent într-un orăşel prăfuit de provincie. Unul dintre ei găseşte o oglindă. O ia de jos, o priveşte şi zice:
– Bă, fraiere, uite o poză cu mine!
– Ia dă-mi-o şi mie! Ha, ha, ha, ce faţă de prost ai!”

Aţi observat câte bancuri cu poliţişti avem noi românii? Ai avea impresia că un iq sub media normală a populaţiei e prima condiţie pe care trebuie să o îndeplinească un om ca să se facă poliţist.
Poliţiştii sunt la fel de proşti ca blondele. Iar blondele nu-s proaste. O roşcată îmi spunea odată “Spune tu, ZuZule, ai văzut vreo blondă care să nu fie proastă?” Gândul mi-a zburat la profa de chimie din generală. O blondă adorabilă şi extrem de deşteaptă. Era atât de inteligentă femeia aceea, încât inspira respect. Eu nu cunosc foarte multe blonde, dar din câte am cunoscut, cel puţin jumătate dintre ele erau deştepte. Şi e dovadă de prostie crasă ca în calitate de roşcată să spui treaba asta.
Noi românii mai avem o boală: Pe lângă faptul că simţim o uşurare când capra vecinului dă în beteşug, mai suntem şi proşti de invidioşi. Ce contează că omul ăla a dat nişte probe şi a făcut o şcoală ca să se facă poliţist? El e prost de pute, chiar dacă tu eşti un amărât ce lucrează la o spălătorie auto.
În plus, îi dispreţuim pe cei care îşi fac meseria.“Mi-o luat prostu’ ăla permisul c-am trecut pe roşu.” sau “Iar m-a oprit **** acela.” Astea sunt atitudini pur româneşti. Şoseaua e a lui tactu’. A conceput-o în seara aia ciudată când după 3 sticle de rachiu a înşelat-o pe măta cu o basculantă. Aşa că ce drept au fraierii ăştia să te oprească?
Ţara asta e o ţară de genii. De ospătari şi tinichigii ducem noi lipsă.