Cândva

În noaptea noului an m-a apucat dorul de priceasna de mai sus. E una dintre puţinele pe care le ştiu, dar nu-mi închipui că ar ar fi alta mai frumoasă. Apoi m-am pus să recitesc Jurnalul de la Athos al lui Mihnea Măruţă. Am observat că mi-a scăpat un fragment:

“Mi l-am deschis preţ de vreo două ore – nu o mai făcusem de la sosire, de luni. Şi atunci m-ai sunat – la Athos, totul capătă sens – şi plângeai şi mi s-a umplut inima de bucurie caldă şi eram atât de împăcat că exişti şi atunci aş fi vrut să-ţi spun cât de te iubesc te iubesc.”

Clipa aceea când te bucuri că cineva există pentru tine, iubirea aceea adevărată…vreau să le trăiesc şi eu cândva.