Back to writing

Mi-a plăcut interviul cu Gia. Am mai aflat una, alta despre ea. Informaţiile: “La inceput eram inscrisa intr-o dubla diploma de media jurnalism si stiinte politice in limba engleza. M-am mutat dupa un an si fac acum tot o dubla-specializare in drept si stiinte economice, de data aceasta in franceza, la Sorbona. Partea de stiinte politice si sociologie e integrata in program.” nu le ştiam decât vag. Oricum astea-s detalii. Detalii care te fac să te întrebi în ce se măsoară viaţa unui om?

Dincolo de nume, prenume, data naşterii şi şcoala absolvită rămân discuţiile mărunte în care îţi laşi sufletul să vorbească. Pentru că în marea majoritate a timpului interacţionăm cu ceilalţi doar ca să rezolvăm probleme, să stabilim detalii, să prezentăm şefului proiectul, să ţinem la etichete. Însă uneori, obosiţi lăsăm sufletul să respire şi discutăm banalităţile mărunte care arată exact cine suntem şi ce vrem să fim.

Să laşi sufletul să vorbească e ca şi cum ţi-ai scoate câinele la plimbare. Îi dai lesa jos, arunci băţul să fugă după el, apoi îl mângâi drăgăstos. Şi asta vrem să facem. Însă dacă la servici şeful te întreabă care sunt lucrurile care îţi fac viaţa plăcută, n-o să răspunzi niciodată că ai vrea ca viaţa ta să fie o veşnică plimbare cu câinele. Pentru că în acel moment sufletul e în lesă şi tace.


Oricum mi-a plăcut secvenţa: “Imi place sa scriu, dar pe blog o fac doar rezidual, posturile mele sunt majoritatea scrise in graba si surprind un moment, o stare sau o reactie scurta. Nu sunt prelucrate pentru a fi publicate.” 

La asta vreau să revin şi eu. Nu la un act de publicare. La scris. Iar blogul să redevină un teren de joacă pentru sufletul meu.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2Ufyjdt9uMg&hl=en_US&fs=1&]