Nefericirea cu lunetă

Dacă aş sta să-i realizez un portret Nefericirii cred că i-aş trage frumos nişte urechi clăpăuge şi-o dantură galbenă de cal.
I-aş pune un sniper în mână cu care îmbrăcată-n kaki să stea într-o pădure ochind toţi nenorociţii.

sursa FOTO 

Luăm o victimă la întâmplare. O să-i spunem Săndel de dragul melodiei ce însoţeşte acest articol. Îl îmbrăcăm în nişte boxeri de firmă şi de dragul cititoarelor acestui blog îl lăsăm doar cu aceştia pe el.

Nefericirea n-are copii. Seara, nu ar avea cui să ducă vânatul proaspăt de cină. De aceea când nimereşte mortal pe cineva, se mulţumeşte doar să-i taie urechile şi să le roadă cu o bucurie de copil. Îşi scuipă-n scârbă victima şi trece mai departe.

Săndel…deştept băiatul. Până acum a scăpat de fiecare dată (cu mici zgârieturi, e drept) tentativelor Nefericirii de a-l lăsa rece la pământ. Acum însă, Săndel zăcea într-o baltă de sânge cu ochii ficşi ţintind luna de pe cer. În două minute Nefericirea se va apropia cu cizmele ei roase de vânător şi-i va tăia urechile.

Vreţi să ştiţi de ce n-a mai fentat Săndel Nefericirea? Pentru că aceasta n-are haine de spălat acasă. Şi lucrul acesta i-a lăsat ticăloasei o grămadă de timp de gândire. Şi a observat că atâta timp cât Săndel ştie de unde ţinteşte, acesta va observa pericolul şi se va putea feri. Iar acum că şi-a luat haine de camuflaj, afurisita l-a pus la pământ.

Morala e simplă: Nefericirea îţi poate întinde o soţie tâmpă, un servici de rahat şi-un apartament într-un bloc în care veşnic miroase a ciorbă de varză. Însă oricând vei putea divorţa, renunţa la servici sau muta la ţară. Nefericirea e a dracului atunci când nu-ţi dai seama de unde vine. Când observi că eşti nefericit şi încerci să identifici cauza, însă găseşti doar un hău mare şi negru.

Muzica maestre: