Amazing Grace

Nu ştiu dacă am mai scris pe-aici, dar odată m-am răcit revelatoriu. Era la începutul acestei primăveri. Ieşisem din cameră la geamul palierului cu gândul de gusta din primăvară. Deschid geamul, mă mângâie o adiere plăcută de vânt şi brusc am înţeles: “M-am răcit”. True story.

Azi s-a întâmplat ceva diferit după două ore de studiat un copac(by the way, de 1 mai am purtat o discuţie cu nişte crengi din pădure care în beţia mea starea mea euforică  luaseră forma unor oameni).

Aceleaşi 3 secunde de revelaţie, aceeaşi siguranţă, acelaşi sentiment de “în sfârşit am prins ritmul”. Însă de data asta nu-i răceală.