Bulgakov

Margarete

sursa FOTO

Acum două seri am fost la o “şedinţă” cu echipa TopHabits.  Colegii de echipă sunt nişte oameni foarte, foarte faini. E plăcut să ieşi cu cineva cu care rezonezi. Însă despre ieşit şi anturaj voi scrie altădată.

Când îmi mi-am început studenţia am fost foarte încântat de ideea de a veni în Cluj. M-am îndrăgostit de Cluj când eram mic de tot, iar dragostea continuă până în ziua de azi. Un gând pe care îl aveam în primul an era să vizitez toate cafenelele din Cluj. Cred că am vizitat vreo trei.  Când ies cu echipa, ies de fiecare dată într-un local nou. Aşa că îmi place să-mi văd un vis mai vechi îndeplinindu-se în fiecare săptămână. Încet, încet toate se leagă.

Ieri am fost în Bulgakov. Eu iubesc localul ăla. Sunt încântat de oamenii din jur(majoritatea maghiari. Nu ştiu de ce, dar mie maghiarii îmi par nişte clujeni get-beget), de aerul locului şi de mesele de la nefumători.

Seara a intrat un amărât cu un buchet de margarete în mână. Anul trecut mi-a plăcut mult de o tipă căreia îi plăceau margaretele. Pe vremea aia eram tipul drăguţ şi îndrăgostit. Cred că umblasem prin toate florăriile din Cluj să-i iau margarete. Aveam să aflu în cele din urmă de la un ţigan din piaţă că în luna în care le căutam eu, margaretele nu creşteau.

Iar priveliştea pitorescului vânzător de margarete m-a cam mirat. De parcă s-ar fi personificat trecutul în vânzător cu scopul de a-mi pune în faţă un şir de amintiri pe care le-am îndepărtat intenţionat. Nu îmi petrec prea mult timp gândindu-mă la trecut. Mă gândesc la trecut ca la o apă. Dacă stai prea mult în el, rămâi fără aer, te sufoci. Iar uneori trecutul doare, indiferent dacă-i vorba de întâmplări frumoase sau nasoale.

Am glumit: “Unde erai anul trecut?” Însă ştiam că omul ăla n-a ales întâmplător localul ăla. Lucrurile se leagă, oamenii trec şi rămân în acelaşi timp. E o viaţă frumoasă, într-adevăr :)