Cum a fost la Empower Connect

Empower Connect

La începutul anului mi-am propus să fac neapărat nişte chestii. Mă uitam azi peste ele şi am văzut că sunt foarte slabe. Chiar dacă eram optimist, observ că mi-am subestimat capacitatea de a-mi face un an bun. Oricum, mai sunt şi alte lucruri la care lucrez în secret. E un an bun :D

Oricum, vroiam să spun că azi am fost şi eu la Cărtureşti îndeplinindu-mi un obiectiv. A fost exact aşa cum sperasem. Poate terasa de lângă lac, nu mi-o imaginasem, însă e ok.

Apropo de imaginat: după ce am scris articolul despre prieteni pentru tophabits.ro îmi tot imaginam eu care ar fi întâlnirea ideală cu nişte oameni faini. Iar, ieri chiar am fost înconjurat de oamenii la care visasem.

Am avut parte de nişte discuţii interesante şi inspiraţionale într-o atmosferă foarte caldă. Mă bucur mult să văd cum îmi apar în cale oamenii şi evenimentele la care visez. Cu siguranţă întâlnirea n-a fost prima şi ultima.

Vor mai fi în viitor şi sper să găsim şi mai mulţi oameni. Din păcate, nu există o comunitate de dezvoltare personală în Cluj, însă sunt sigur că oameni pasionaţi de acest domeniu există. Şi vom face tot posibilul să ajungem la ei. Iar TopHabits va face tot posibilul să contribuie la acest lucru.

O felicit încă o dată pe Delia Mureşan de la Schimbare Pozitivă pentru organizare :)

Ciupy a scris şi el cum a fost.