Despărţiri pe muzică

La mine orice despărţire a avut câte un soundtrack. Pentru că, eu când vreau să sufăr, sufăr(dacă-mi permiteţi analogia). Însă privind în urmă, observ că n-am avut despărţiri foarte tragice. Că mai sufeream eu, era altă poveste…

Citeam undeva despre fenomenul de cristalizare. N-am chef să caut pe google, însă acest fenomen se petrece în felul următor: Cunoşti o persoană. Staţi ceva vreme împreună şi vă despărţiţi. Iar dacă ai ghinionul să fii tu cel părăsit, atunci suferi. Însă în majoritatea cazurilor nu merită. Da ştiu, ai impresia că nu vei mai întâlni pe nimeni la fel, însă motivul pentru care tu crezi că persoana ce te-a lăsat era ideală este fenomenul cristalizării. De-a lungul relaţiei aduni gesturi, lucruri simple care ţi-au plăcut la persoana respectivă. Iar după despărţire rămâi doar cu acele lucruri cristalizate. Pe cele rele le uiţi, nu vrei să ţi le aminteşti. De-aia suferă fetele după măgari, de-aia băieţii se comportă aiurea.

Mie mi-e milă de cuplurile ce se despart după ani de relaţie. În anii ăia, chiar cred că s-au cunoscut. Şi cumva e păcat, dar în acelaşi timp poate e bine pentru amândoi.

Eu n-am avut timp de relaţii lungi. Am fugit de ele. Am ţinut prea mult la timpul meu ca să-l împart cu cineva. Am fost şi eu măgar la vremea mea. Am rănit persoane.

Însă într-o bună zi, mi-ar plăcea să înţeleg relaţiile, să încep să dăruiesc. Iar dacă o fi să mă despart, atunci piesa asta s-o ascult: