Despre flegme şi mucuri de ţigară

Eu urăsc scuipatul. E cel mai scârbos obicei fără motiv pe care l-ar putea dezvolta un om. Citeam acum ceva vreme despre o campanie “Clujul fără flegme” iniţiat de 3 studente de la Comunicare şi Relaţii Publice din Cluj.

Alexandru spune că e o campanie “îndrăzneaţă” şi cred că e cel mai potrivit cuvânt ce putea fi ales ca să descrie campania. Pentru că deşi aceasta îndeamnă la responsabilizare şi bun simţ, ar putea pe de-o parte să afecteze imaginea Clujului. De aceea e destul de delicat să faci o campanie de genul ăsta. E ca şi cum ai încerca să repari un ceas: în timpul operaţiei trebuie să ai grijă să nu strici restul pieselor.

Mă uitam într-o zi pe jos să caut acele flegme. Din fericire, n-am prea văzut. Însă am văzut altceva: mucuri de ţigară. Încercuite cu creta. Şi aşa am aflat de o altă campanie foarte mişto.

Mucurile de ţigară le găseşti peste tot. Iar spre deosebire de flegme, astea nu se evaporă. În plus, lumea le aruncă chiar dacă la 1 m există un coş de gunoi. Deci e clar că le lipseşte un obicei, care nu poate fi format decât prin atragerea atenţiei.

Eu am fumat vreo 4 ani de zile. În primul an, mi-e ruşine să spun, le aruncam pe unde apucam. Până când am văzut o mogâldeaţă de fată atrăgându-i unui om atenţia că şi-a aruncat mucul de ţigară pe jos.

Iar fata aceea a arătat că se poate. Şi dacă tipul acela nu şi-a schimbat obiceiul, mi l-am schimbat eu. De aceea cred că mogâldeaţa a fost un erou. Şi ţara asta are nevoie de astfel de eroi.