Stai cu mama

Ziar

sursa FOTO

Stăteam în staţia din Obs aşteptând 35-ul şi întrebându-mă ce naiba îmi băgasem în ghiozdan de era aşa greu. Un prieten îmi povestea odată cum un coleg îi băgase la şcoală nişte bolovani în ghiozdan pe care îi cără până acasă. Îşi dăduse seama că ghiozdanul era mai greu ca de obicei, însă nu-i trecu prin minte să se uite de ce. Cam aşa cărăm şi noi poveri în viaţă convinşi fiind că aşa ne este dat, că nu-i nimic în ghiozdan. Apoi, mai târziu ne dăm seama ce nerozi am fost.

Era o căldură sufocantă. Nicio gagică prin staţie. Nu mi-e musai, doar că dacă tot întârzie 35-ul, măcar să am la ce mă uita. Cu uitatul rămân oricum. Pe stradă, în staţie abordez foarte, foarte rar. În Janis e altfel, nu-ţi trebuie motive şi nici explicaţii.
Săptămâna trecută însă, intrasem în vorbă cu o blondă cu părul scurt şi c-o carte de Osho în mână ce aştepta autobuzul. O conversaţie plăcută şi-un exemplu simplu de interacţiune între doi oameni care nu se cunosc deloc.

Pe bordură stătea o ţigancă aplecată spre teancul de ziare din braţe. La început am crezut că împarte ziare. Însă felul în care era îmbrăcată(nişte straie galbene tradiţionale ţigăneşti) îmi spunea că n-avea nicio treabă cu împărţitul ziarelor. Putea arăta mai tânără fără nicio-ndoială.

Ţiganca începu să sufle uşor peste ziare şi începu să le mângâie. Abia după un “Stai cu mama” blând am înţeles. Nefericita credea că are un copil în braţe.

Sunt lucruri care te fac să te gândeşti, însă imaginea ţigăncii te lăsa perplex. N-aveai niciun drept să-ţi pui vreo întrebare, mai ales “oare ce s-a întâmplat?”. Nu puteai face nimic, decât să-ţi întorci capul spre 35-ul ce sosise la momentul potrivit, să te urci în el şi să nu te mai uiţi pe geam.