Visez să ajung campion

Photobucket

Nu-mi place fotbalul din varii motive, dar după dans, sportul meu preferat e să ridic greutăţi. Nu, nu mă duc la sală, iar constituţia mea vorbeşte de la sine, dar îmi place să iau întrebări foarte grele şi să le ridic până îmi găsesc răspunsul la ele, punându-le apoi în colţul chestiunilor rezolvate.
Întrebările vin de la sine şi de fiecare dată când nu-mi respect programul de răspuns la întrebări, automat se creează o stare de incomoditate sufletească pe care doar argumentaţia în căutarea răspunsului o poate rezolva.
Chestia interesantă e că viaţa îţi devine tot mai comodă cu cât colecţia de probleme rezolvate îşi creşte volumul. N-are rost să trăieşti veşnic cu frica de moarte, de exemplu. Trebuie să răspunzi la toate întrebările pe care aceasta le ridică şi brusc chestiunea nu te mai deranjează.

Trebuie să fii sincer cu tine, să conştientizezi că anumite lucruri nu se pot schimba, altfel ai fi un Sisif al timpurilor moderne.