Dăruirea

Batran

Eram ieri în Parcul Mare și citeam cartea lui Hal Urban, Alegeri care îți schimbă viața. Observ că am destul timp încât să ies cu prietenii și dacă vreau să citesc o carte în parc pentru 3 ore, pot citi liniștit chiar dacă a doua zi am un examen greu. Și azi fiind a doua zi înseamnă că mi-am luat examenul. Însă despre altceva vroiam să scriu:

După un timp, se apropie un bătrânel amărât ce mă întreabă uscat dacă îi dau voie să se așeze lângă mine. S-a așezat, și-a scos Adevărul de Seară și a citit pentru o jumătate de oră. La un moment dat, vine o femeie și începe să cerșească. Și atunci bătrânul m-a uimit. A scos dintr-o geantă murdară un leu și i-a spus:

-Uite îți dau. Dar să-ți iei o pâine de ei. Scuză-mă că n-am mai mult. Sunt pensionar.

Și atunci mi s-a făcut rușine. Pentru că primul gând ce l-am avut în minte când s-a pus lângă mine a fost cum de n-a ales altă bancă. Iar umflătura din spatele capului îmi mărise disconfortul. Iar după marea rușine, m-a izbit o admirație profundă față de acel om care dăduse din puținul pe care-l avea. Majoritatea refuză cerșetorii pentru simplul motiv că o să-și ia țigări sau băutură de bani. Sau că prin ceva ecuații sunt mult mai bogați decât un om de rând. Bătrânul știa asta. Însă i-a spus doar “ia-ți o pâine”.

Ironia era că atunci eram la capitolul Dăruirea. Și când am observat consecința, am știut de ce bătrânelul nu alesese altă bancă. Lucrurile nu se petrec întâmplător.

Bătrânul își terminase ziarul de citit. S-a ridicat și a plecat în nicăieri așa cum venise. Însă înainte să facă asta, m-a salutat respectuos. Încă mă mai gândesc dacă mi-a spus “la revedere”, sau doar mi s-a părut mie.

sursa FOTO