Din liceu: Arta de a fi pupincurist

[Acest articol face parte din seria “Din Liceu”. E foarte probabil ca părerile exprimate în articol să mi se fi schimbat. V-aş ruga să ţineţi cont de acest lucru înainte să comentaţi :) ]

Dintre numeroasele tipuri umane pe care le întâlneşti pe coridoarele liceelor face parte şi pupincuristul. Acesta e cred, cel mai complex tip uman care poate exista prin aceste locuri. Chiar mai complex decât geniul, neînţelesul sau popularul. În continuare îmi permit să-l descriu pe acest animal şcolar.

Această specie se întâlneşte mai ales la tocilari, dar poate convieţui şi cu şmecherii sau looserii.
Caracteristica principală a acestuia e în primul rând ipocrizia. Poate l-ai observat. El este acela care îţi ia scamele de pe bluză, sau după ce ai avut oră cu diriga rămâne întotdeauna ultimul la poveşti pentru a mai da la păruială(ca să-l parafrazez pe un bun coleg de-al meu) ce s-a mai întâmplat prin clasă: cine a făcut gălăgie, cine a copiat tema, cine a spart geamul etc.

Întotdeauna se pune bine cu profesorii pentru că ştie un lucru: profesorii slabi de caracter şi căutători de false talente sunt singurul element care îi asigură perpetuarea speciei. Deasemenea atunci când vrea să fugă toată clasa de la şcoală ei sunt cei ce zic: “Vin dacă vine şi X-ulescu”. Ei nu se tem că dacă vor fugi de la oră vor cădea în dizgraţia mâinii care le pune zecele în catalog. Nu. Ei vor doar să arate acesteia că sunt singurii cărora le pasă de căcaturile pe care le predă.

Pe lângă ipocrizia care îi caracterizează, snobismul e criteriul după care aceştia îşi ridică standarde în cultură , muzică sau literatură. Astfel tipul acesta de personaj pretinde că-i place Mozart, urăşte Paraziţii sau orice altă formaţie care mai are câte-o pulă strecurată prin strofe. Chiar mă întreb cum e să mergi la un concert cu Mozart şi să dai o figură de om care a atins nirvana fără să simţi nimic. Destul de nasol.

Cum îi pupă în cur aceştia pe profesori? În primul rând prin aprobare. Dacă legea nu m-ar opri, i-aş împuşca în cap pe aceia care rup spătarul scaunului de atâta aprobat fără să înţeleagă de fapt nimic din ceea ce spun aceştia.

În al doilea rând e contactul vizual. În timp ce profesorul îşi înşiră veşnicile porcării în faţa clasei, pupincuristul stă atent cu ochii la profesor prefăcându-se că îi pasă. În al treilea rând e încercarea acestora de a arăta că şi-au învăţat. Astfel ei recurg la tot felul de culegeri de texte literare sau de probleme matematice, sau în cel mai jalnic caz la meditaţii plătite de părinţii suficienţi de idioţi pentru a-şi manifesta orgoliul matern sau patern. Şi chiar şi atunci când nu au nimic de spus, ei ridică mâna şi formulează un răspuns metaforic pe care doar ei ştiu să-l interpreteze. Şi culmea, profesorul care vrea să arate că nu e prost, îl aprobă.

Cum se îmbracă aceştia? Păi indiferent de sex hainele le sunt cumpărate de mamele grijulii. Astfel se explică faptul că la liceu încă mai vezi fete cu paraşute. Deasemenea pot fi recunoscuţi după mărimea sau greutatea ghiozdanului. Dacă nu ar sta pe scaun acesta ar cadea de greutatea manualelor din el.

E păcat că profesorii nu mai recunosc adevăratele valori. Poate nu le-au cunoscut niciodată. Dar te simţi destul de naşpa când vezi că ai colegi deştepţi marginalizaţi de profesori.

Acesta nu a fost un text pur fictiv. Orice asemănare cu realitatea sau cu unii dintre colegi e din păcate adevărată. Dacă mai aveţi completări cu privire la caracterizarea acestor gunoaie patetice vă invit să daţi un comentariu.

Articol scris în 15 noiembrie 2006.