Din liceu: Esenţa vieţii

[Acest articol face parte din seria “Din Liceu”. E foarte probabil ca părerile exprimate în articol să mi se fi schimbat. V-aş ruga să ţineţi cont de acest lucru înainte să comentaţi :) ]

Doresc să scriu puţin despre viaţă. Nu ştiu ce rost are. Biserica spune că rolul vieţii este mântuirea. Probabil. Nu ştiu. Şi nici nu vreau să vorbesc despre asta. Vreau să vorbesc despre cum trebuie să ne comportăm în viaţa asta, ce ar trebui să nu facem şi alegerea scopului .
Viaţa este un dar. Te-ai gândit vreodată cum ar fi să nu fii? Soarele să se învârtă în jurul Pământului, să treacă atâtea revelioane, zile de 1 mai fără ca tu să fii martor? Câteodată m-am gândit la starea asta: la a nu fi. Cred că e atât de naşpa încât nici măcar nu bagi de seamă că nu eşti.
Întotdeauna m-am gândit la viaţă sau la timpul în care trăim ca la o petrecere. Cu toţii am fost la un chef, bal, majorat etc. Mă întreb pe câţi i-a încercat acea stare de melancolie, părere de rău după un astfel de chef. Pun pariu că cel puţin o dată ţi-a părut rău că s-a terminat, că nu te-ai distrat destul sau că nu ai făcut ceva anume. Cheful acela n-o să mai vină. A trecut, iar dacă nu te-ai distrat destul, asta nu e vina mea.
Am văzut la şcoală elevi care-şi fac minţile epave ca să fie premianţi. Am văzut elevi care zi de zi trebuie să pupe în fund toţi profesorii ca să se pună bine pe lângă ei. Am colegi care azi-mâine vor rupe spătarul scaunului pe care stau, de atâta aprobat al profesorului. Incontestabil( sau trebuia să folosesc indubitabil?) că aveţi şi voi un coleg sau o colegă ca ăştia.

Am văzut profesori rataţi şi prăfuiţi de vreme. Adică cine pula mea vrea să se facă profesor? Ce-i aşa de fain să predai chimia unor looseri care nu dau doi bani pe tine? Sau de ce pula mea să studiezi toată viaţa o materie abstractă? Studiind prea multă matematică aş vrea ca la bătrâneţe un matematician să-mi răspundă ce e ăla un număr. Şi fără metafore sau definiţii învăţate pe de rost .

Nu ştiu care e scopul meu în viaţă, dar ştiu care nu e. Dacă viaţa e o petrecere n-am de gând să stau la masă în timp ce alţii dansează, indiferent dacă în boxe bubuie Mozart sau Guţă.

Nu cred in reîncarnare. Iar dacă există, cu atât mai bine. Dar cred că viaţa trebuie trăită. Fiecare ploaie, fiecare Crăciun, fiecare dată de naştere. Chiar mă întreb când aţi fugit ultima dată desculţi pe un câmp(asta-i cea mai tare chestie pe care o poate face un om beat), sau când aţi fost ultima dată la pescuit, sau când aţi tras ultima beţie de era să uitaţi de voi? Trecem prin viaţă fără să observăm albastrul cerului. Adică ştim cu toţii: cerul e albastru. Şi ştiind asta nu ne mai uităm la el şi nu-i mai observăm nuanţa.

Eliade scria odată nu ştiu unde nu ştiu când (pentru că trebuie să recunosc: n-am darul citării) că fiecare zi trebuie trăită ca şi cum ar fi ultima zi din viaţa ta, ca şi cum toate frumuseţile din jurul nostru mâine ar dispărea.

Poate vă întrebaţi dacă eu îmi trăiesc viaţa (iar dacă nu vă întrebaţi vă mulţumesc). Ei bine nu ştiu. Cert este că încerc să trăiesc cum vreau eu. Şi chiar îmi pare rău de cei care mi-au spus (si aici cred că cel/cea care citeşte îşi aduce aminte când a spus) că mă comport ca un copil.“-Vai bă Boare ce copil esti!”.

Sincer îi compătimesc pe aceştia şi le doresc mult bine în zilele lor de adulţi. Într-o oră din săptămânile trecute o profesoară i-a ameninţat pe nişte băieţi că va propune scăderea notei lor la purtare dirigintei. Nota de purtare nu va fi scăzută. Dar probabil unia dintre ei nu-i va mai ieşi media 10. Vreau să-i spun acelei profesoare că merită să ai media sub 8 sau media scăzută la purtare în schimbul libertăţii de a refuza să-l pupi în cur pe un profesor. Mă întreb cum se simt pupincuriştii terminatori de spătare după o zi de şcoală. Se simt oare împliniţi? Şti-i pula.

În concluzie să ştiţi că nu se numeşte compromis lucrul care-l faci ca să ai libertatea de a trăi în stilul tău. Şi daţi-mi voie să-i citez pe protv-isti: “Gândeşte liber!”. Şi nu în ultimul rând să-mi exprim respectul pentru colegul meu Grasu, care spunea odata de pupincurişti că n-au “şcoala vietii”. Aşa ca să-l stimulez. Numai bine.

PS: Când veţi îmbătrâni vreau să nu vă pară rău de loc de ce aţi făcut.

Articol scris în 21 noiembrie 2006.