Din liceu: Exerciţiu de gândire

[Acest articol face parte din seria “Din Liceu”. E foarte probabil ca părerile exprimate în articol să mi se fi schimbat. V-aş ruga să ţineţi cont de acest lucru înainte să comentaţi :) ]

Cea mai futută chestie din ziua azi(de fapt din lumea asta indiferent de timpuri,regim,sex) este faptul că trebuie să fii normal, să repecţi regulile idioate făcute de oameni idioţi. Să nu mă credeţi vreun anarhist. Nu vorbesc de regulă ca lege. Vorbesc de regulă ca moft, ca obicei stupid menit să arate diferenţa dintre un om obişnuit şi un “prost”,“excentric”,“ciudat”.

Adică este vreun etalon al normalităţii şi n-am auzit eu de el? Adică de ce tu eşti normal şi el e excentric?

Suntem făcuţi după acel tipar care ne obligă să ne ridicăm în picioare când un profesor intră în clasă, să ne aliniem la educaţie să “sărutăm mâna” oricărui depăşit.

Probabil spuneţi că a face lucrurile de mai sus înseamnă respect. Da? Vreau să vă întreb: Există un tipar universal după care trebuie să ne ghidăm pe cine să respectăm sau nu? Nu. Cred că suntem suficienţi de maturi încât să respectăm pe cine vrem. Cred că e dreptul meu de om normal să nu mă ridic în picioare când intră profa de română în clasă.

Chiar şi unii care vor să iasă în evidenţă caută modele de succes încercând să le multiplice. De ce pula mea să te închini unei imagini care a murit? De ce nu suntem în stare să fim mândri de calităţile şi defectele noastre?

Perfecţiunea există. Uite, asta-i axioma lui Boaru’: Perfecţiunea există! E de fapt o idee. Două lucruri nu sunt perfecte dacă se aseamănă. Două lucruri pot fi perfecte doar dacă sunt diferite. În momentul când două lucruri sunt identice cum mai pot fi ele perfecte? Toţi suntem perfecţi doar dacă nu încercăm să multiplicăm perfecţiunea.

Perfecţiunea poate fi comparată de altfel cu un tablou de Da Vinci. O copie este asemănătoare din toate punctele de vedere, dar niciodată nu va fi apreciată precum originalul.

Întotdeauna am respectat şi admirat omul care trăieşte cum vrea el. Paraziţii au de fapt o vorbă bună în acest sens: “Sunt cine sunt şi n-am mari pretenţii.Fac ce vrea pula mea, fac beţii, nu convenţii”. Cunosc oameni care îşi trăiesc viaţa după propriile reguli. Chiar şi unii colegi din clasă (refuz însă să-i nominalizez că numa’ şi-o iau în cap). Chiar şi oamenii pe care unii îi iau ca modele au trăit cum au vrut ei şi şi-au creat propriile valori.

Apropo de valori: urăsc să fiu pus la zid dacă nu-mi place Mozart, dacă nu-mi place de cutare poet. Dacă toţi zic că ceva e fain şi vii tu şi zici că e urât, te fut toţi în gură. Eşti obligat să înjuri, să-ţi fuţi o freză “beton”, să mergi la sală, să ai haine de firmă ca să te considere majoritatea şmecher.

Respect total pentru cel care nu pricepe rolul de a fi într-o majoritate.

Articol scris în 24 noiembrie 2006.

[Acest articol face parte din seria “Din Liceu”. E foarte probabil ca părerile exprimate în articol să mi se fi schimbat. V-aş ruga să ţineţi cont de acest lucru înainte să comentaţi :) ]