Din liceu: Generaţia prăfuită

[Acest articol face parte din seria “Din Liceu”. E foarte probabil ca părerile exprimate în articol să mi se fi schimbat. V-aş ruga să ţineţi cont de acest lucru înainte să comentaţi :) ]

Un prieten vorbea la un moment dat de generaţia counter-strike exprimându-şi indignarea cu privire la situaţia adolescenţilor din ziua de azi.

Nu trebuie să citeşti un sondaj de opinie făcut pe adolescenţi pentru a observa platitudinea unora. Şi totuşi cred că nu e vina lor pentru această platitudine. Sunt de vină părinţii pentru modul în care i-au educat şi media. Nici măcar să râd nu mi-a venit când am auzit-o pe zăvoranca la o emisiune spunând că ea e reprezentanta tineretului.

Părinţii ieşiţi de sub o dictatură comunistă cu un alt sistem de gândire şi valori s-au lovit pur şi simplu de nou. S-au trezit în mijlocul răului sistemului democratic (românii nu au făcut în prima fază decât să ia răul din capitalism şi democraţie) şi nu au ştiut cum să-şi educe odraslele. Pentru că altfel trebuia să fie viaţa copiilor, iar unii au înţeles iar alţii au rămas tot în ceaţă (poate că aţi auzit replici de genul “când eram ca tine mergeam la coasă la colectiv”). Şi din toată această ceaţă a ieşit generaţia counter-strike.

Crescuţi cu telenovele şi tot felul de show-uri idioate, adolescenţilor din ziua de azi nu li se mai dă dreptul de a alege şi le este pus totul pe tavă. Apoi apar şi manelele care nu fac decât să-i ţărănizeze şi mai mult. Şi uite aşa ai o generaţie goală  fără nicio carte rumegată. Iar o generaţie goală nu va fi capabilă să-şi educe următoarea generaţie. Îţi vine rău dacă încerci să faci o paralelă între generaţia actuală şi generaţia lui Eliade.

Probabil acea generaţie a fost doar norocoasă sau poate a avut oameni de valoare (Eliade, Cioran) formaţi de oameni de valoare ( Nae Ionescu). Cauzele sunt multe şi pot fi interpretate, dar cred că asta nu ne face pe noi adolescenţii din ziua de azi mai puţin vinovaţi.

Ne lipseşte elanul pe care-l avea generaţia ’27 . Nu mai avem idealuri şi scopul nostru e să mergem să lucrăm în Spania şi să venim înapoi cu o maşină cool. Ne-am îmbolnăvit cu toţii de sindromul telecomandei şi aşteptăm să primim totul fără muncă, iar când vedem în mijlocul nostru oameni valoroşi, îi batjocorim şi îi facem ciudaţi. Cred că dacă ar trebui să facem ceva cu toţii nu am fi în stare din cauza egoismului care ne caracterizează şi niciodată nu vom putea fi solidari.

De ce nu ne schimbăm? Suntem prea plictisiţi şi nu avem timp pentru prostii de-astea. Păcat.

Articol scris în 9 ianuarie 2007.