Sunt împotriva chestiilor automate

Pe internet au apărut destul de multe unelte care îţi permit să trimiţi un mesaj(articol de blog, tweet, status de Facebook) pe restul canalelor. De exemplu, aş putea face ca acest articol să apară automat când îi dau Publish şi pe contul de Twitter şi pe Facebook. Alte site-uri precum Posterous m-ar putea ajuta să trimit pe şi mai multe canale.

De ce sunt atât de atractive aceste servicii? Economisesc timp.

Însă au un mare defect, pe care poţi alege să-l ignori sau nu: se pierde touch-ul personal.

Un bun exemplu ar fi mesajele automate de mulţumire pe Twitter. Nu văd ce ai avea de câştigat dacă le foloseşti. Da, poate unii nu ştiu că sunt mesaje automate şi pun botu’, vorba aia. Dar unii ştim. Şi suntem destul de mulţi. Şi când văd că mai pui şi un link către proiectul tău, asta îmi arată că n-ai suflet deloc.

Alt exemplu ar fi folosirea greşită a HootSuite. Da, e marfă să scrii ceva şi să dai mai departe pe alte conturi de Twitter. Dacă mai faci şi legătura între Twitter şi Facebook chiar o să ai vizitatori la link-urile ce le trimiţi. Greşit. Poate că pe vecinul tău de bloc ce te are prieten pe Facebook nu-l interesează promovarea ce-o faci. Şi dacă mai e şi agresivă, promovarea poate deveni destul de enervantă. Ce demonstrezi? Că nu te interesează ce la cine merge atâta timp cât o să dea click.

La TopHabits nu aveam timp să ne ocupăm de profilul de Twitter. Şi ce ne-am gândit: hai că publicăm automat articolele de pe blog cu twitterfeed, apoi mai trimitem ce scriem pe pagina de Facebook cu ajutorul unei aplicaţii şi din când în când mai dăm nişte RT-uri. Cea mai proastă idee din punctul meu de vedere:

1. nu era nimic personal. Tweet-urile apăreau automat, uneori aiurea şi se putea observa acest lucru.

2. nu ofeream respectul cuvenit follower-ilor. Când cineva alege să te urmărească îţi dă o invitaţie “Hai, oferă-mi ceva. Pari interesant”. Când mesajele tale vin automat, nu arăţi decât că n-ai niciun chef să oferi nimic, dar vrei să fii ascultat.

Eu cred că trebuie să începem să ne folosim mai mult de uman. Să avem un mesaj de oferit şi acesta să vină nu cu un bileţel, ci adus personal.

ps. Acum puteţi urmări TopHabits pe Twitter. Am ales să mă ocup personal de cont, chiar dacă a trebuit să renunţ la contul personal.