Din liceu: Gânduri după o cafea

[Acest articol face parte din seria “Din Liceu”. E foarte probabil ca părerile exprimate în articol să mi se fi schimbat. V-aş ruga să ţineţi cont de acest lucru înainte să comentaţi :) ]

Ora 11. Fugisem de la şcoală toată clasa. Era mult prea frig. Dacă şcoala nu-i în stare să asigure nişte condiţii elevilor, să ne lase naibii acasă. În fine. Nu asta era problema. Adevărul e că nu eram eu chiar aşa scandalizat. Era chiar comod. Am trecut pe la net. Benji a avut bani şi ne-a făcut cinste cu o cafea. Caldă. Cu frişcă. Ce mai, numai bună pentru ora aceea.

În afară de Benji, mai era Pascu (într-o bună zi va ajunge un om mare) şi Mâţa (no comment). Şi tot flecărind aşa degeaba, cineva deschide discuţia despre cât de faină e viaţa de liceu şi ce bine ne înţelegem anul ăsta toţi colegii. Eu, optimist ca tot românul, zic că pe-a doişpea o să fie şi mai fain. Deodată sar toţi că “nu bă ZuZule, ăsta-i cel mai fain an”.

Adică ăsta-i cel mai fain an şi deja a trecut juma’ din el? E adevărat că din păcate abia acum am început să ne înţelegem mai bine, dar ce naiba, chiar aşa o să ne frece bac-ul? Adică n-o să mai avem timp să ne distrăm. Să fim serioşi. Nu, serioşi nu-i bine, dar măcar să fim optimişti. Sunt sigur că la anul va fi şi mai şi.

Şi apoi? Apoi ciao, nu ne mai vedem. Ne împrăştiem toţi pe la facultăţi. O să ajungem oameni serioşi. O să venim la întâlnirea de 10 ani şi o să ne dăm mari cu slujbele noastre, o să mergem la un restaurant, o să zâmbim politicos întrebându-ne cine-i necunoscutul din faţa noastră. Bărbaţii o să studieze ce colegă s-a făcut mai bună, care a ajuns naşpa. Apoi o să plecăm fiecare la treburile lui. Nasol.

Articol scris în 6 februarie 2007.

obs. din prezent: Mă bucur să văd că m-am înşelat şi nu “ne-am împrăştiat toţi pe la facultăţi”.