Mai lasă-mă

La articolul cu Săndel am primit următorul mesaj din partea unei prietene dragi mie care m-a descoperit pe la începutul acestui blog(mamă cum trec anii frumoşi…):

Mi-era dor de stilul tau de scris ala vechi. Un pic haotic, dar niste pasaje au asa de mult farmec si ma impresioneaza si acum ca si atunci.

De la pasajele alea am tinut eu sa ajung sa te cunosc! Ma bucur ca am facut-o!

Sa ai o zi faina!

Îmi amintesc cum scriam atunci: cu pasiune, cu dragoste, respect pentru puţinii cititori pe care-i aveam. Muzica mergea în boxe, cântam şi cum prindeam o idee, cum o puneam în Word. Doream să fiu cât mai bun.
În timp, m-am maturizat. M-am obişnuit cu scrisul. N-am mai încercat să scriu cât mai bine, ci să scriu cele mai bune idei. N-am mai pus chiar orice pe hârtie, am devenit rezervat cu ceea ce doream să spun.
Dar eu nu sunt aşa. Nu-s rezervat deloc. Şi dacă vreau să caut bine, găsesc chestii faine în mine. Şi scrisul, scrisul poate fi oricând mai bun. Şi vreau să rămân naiv şi rebel faţă de viaţă.
Eu vreau să fiu copil, nu bărbat.  Şi citindu-mi vechile articole, observ un lucru: copilul de atunci mă învaţă cum să simt acum.
Aşa că mai lasă-mă, viaţă. Nu mă face un bărbat ce le ştie pe toate :)