Din liceu: Săndel în ţara perechilor

[Acest articol face parte din seria “Din Liceu”. E foarte probabil ca părerile exprimate în articol să mi se fi schimbat. V-aş ruga să ţineţi cont de acest lucru înainte să comentaţi :) ]

Săndel în ţara perechilor 1

2000: Undeva pe străzile României

Săndel îşi caută perechea. Sau femeia ideală? Nu, ideal e un cuvânt mult prea relativ şi Săndel nu vrea să creadă că perechea lui e relativă. Doamne fereşte!

Am putea spune că Săndel nu e chiar aşa de pretenţios cum ar crede unii. El nu vrea o mie de femei. Nu vrea să fie nici gagicar, nici vreun idol al femeilor. Şi chiar dacă ar vrea nu ar putea fi. E mult prea comun.

Şi astfel Săndel se tot plimbă pe străzi asfaltate şi neasfaltate sperând ca într-o bună zi(poate cea mai bună din viaţa lui) să-şi găsească perechea. Adevărul e că succesul l-a cam ocolit pe prietenul nostru. A găsit el ceva, dar un ceva cu “c” mic nu-l mulţumeşte. Până acum nu a găsit decât bucăţi pierdute din perechea lui. Aruncate dezordonat şi la nimereală prin toate femeile. Şi dacă perechea lui s-a dezmembrat şi acum nu găseşte decât piesele ei?

Fii serios, cum ar putea o femeie să se dezmembreze? Da, dar imaginea ei? Cu asta te-ar fi închis. Dar Săndel e prea prost să te închidă cu astfel de idioţenii.

Dar cum poate fi sigur Săndel că o fată e perechea lui? Păi, e simplu şi Săndel ţine să-ţi răspundă: e genul acela de fată cu care n-ar putea să intre în vorbă pentru că s-ar face de rahat. Iar fata pentru care s-ar face de tot rahatul e EA. Deci recapitulare: Săndel caută femeia pentru care ar risca să se facă de tot rahatul.

Săndel are nişte adidaşi răblăgiţi. Şi-l cam strâng. Dar el tot caută. E optimist şi nu se grăbeşte. Uneori mai calcă printr-o baltă, dar nu-i nimic. Se poate şi mai rău: odată un autobuz l-a făcut leoarcă trecând printr-o baltă.. Trezeşte-te nerodule! Nerodul nu se trezeşte.
Nerodul şi-a luat nişte ochelari cu care speră că o va găsi mai repede pe aleasa lui.

Săndel în ţara perechilor 2

7 ani mai târziu: Undeva prin canalele României

Aţi avut vreodată curiozitatea să intraţi într-un canal? Nu cred. E mult prea murdar aerul de acolo. Dar trebuie să intrăm. Ne interesează soarta lui Săndel. Hai să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să intrăm odată. Deci:

Intri în canal. E întuneric şi nu vezi mai nimic. Asta pentru că afară era prea însorit. Deşi nu vezi nimic, auzi mieunăturile mâţelor gata să se împerecheze şi chiţăiturile şobolanilor care dau o duhoare de-ţi vine să ieşi imediat. Şi ai fi ieşit dacă nu-l vedeai pe Săndel lipit de o ţeavă de apă caldă cu o sticlă de vin scump în care-şi ţine ţuica.

E înconjurat de mucuri de ţigară. Îl strigi, dar Săndel nu te aude. Nici măcar vata sticlată de pe faţă nu-l deranjează.

Ce s-a întâmplat cu el? Păi, cu toţii ştiţi că-şi luase ochelari. Dar dioptriile erau prea mari. Şi astfel orice fufă i se părea prinţesa din poveşti. Prima dată se cuplase cu o târfă ce îi tot cerea ţigări.

A doua oară cu o poliţistă ce-l bătea. După prea multe încercări se săturase. Îşi luase lumea în cap. Prostul! Se plimbase pe atâtea străzi şi nu luase măcar o dată autobuzul. Autobuzul…

Mai bine ieşim dracului din canal. E mult prea ciudat Săndel ăsta. Zici că-i mort. Dar Săndel nu a murit. Deşi ochii lui nemişcaţi şi de sticlă par să spună asta, Săndel se ridică.

E ora prânzului. De câţiva ani s-a obişnuit să mănânce la cantina săracilor. E cald şi bucătăreasa grasă ce miroase a tăiţei a fost întotdeauana bună cu el.

Săndel fuge. Ca vântul. Irina vinde bilete. Cine naiba-i Irina? Nu e timp. Totul se petrece prea repede. Săndel e călcat de autobuz. Nerecunoscătorule. În autobuz, Irina citeşte ziarul stingherită de fumul controlorului, care se uită intens la sânii ei. De parcă asta n-ar fi îndeajuns, autobuzul mai pune şi-o frână bruscă.
Prostul! Îl iubise.
După 3 zile la înmormântare o singură floare, o singură femeie: Irina.

Articol scris în 16 ianuarie 2007.