Seară de film

Am fost în seara asta la film în cadrul evenimentului Cinemateca TIFF. Am fost singur, pentru că mi-a surâs ideea de a merge singur la film. În place să fac multe lucruri de unul singur. Nu vreau să par egoist. Anul trecut îmi luam ghiozdanul în spate cu o carte în el sub privirile uimite ale colegilor de cameră şi porneam prin Cluj fără să ştiu unde o să ajung. Actul acesta îmi dădea cumva senzaţia de aventură. Şi într-adevăr am avut parte de nişte aventuri frumoase :)

Să fiu singur e felul meu de a mă împrieteni cu mine însumi.

Filmul a fost bun, am râs cu poftă la multe scene. Şi e un lucru plăcut să stai într-o sală întunecată plină cu oameni urmărind un film bun. O s-o mai fac :D