Actorul fără public

sala-teatru

[photo: CityInn]

Actorul era extraordinar; sublim în gesturile sale strălucea.

Înflăcărat, îşi jucase rolul până la capăt spunându-şi în sinea lui că “de data asta va reuşi”.

Urmase cu stricteţe fiecare pas. Cântase, dansase, chiar vărsase nişte lacrimi deşi chestia asta nu era prevăzută-n rol.

La sfârşit: linişte. Nedumerit, mijise ochii şi observase că sala era complet goală. Reflectoarele îl orbiseră atât de tare încât nu observase că nu era nimeni în sală. Dar el crezuse că…

Ştii ce? Să te îndrăgosteşti până la urmă de cineva!

Cortina: