Argument pentru singurătate

“Singurătatea e materia primă a reflexivităţii şi a construcţiei de sine. „Dumnezeu – s-a spus – e ceea ce fiecare ştie să facă cu propria sa singurătate”. Nu se poate trăi prin aglutinare, nu se poate supravieţui interior în condiţia unei sociabilităţi perpetue. Sfârşeşti, inevitabil, prin a-ţi pierde chipul, prin a deveni un ins statistic. Orice om are nevoie (chiar când nu-şi mai dă seama) de episodul nutritiv al unei confruntări solitare cu adâncul şi cu înaltul său, cu terorile sale, cu portretul său, cu unicitatea destinului său. Nu întâmplător, în închisorile Chinei comuniste, una din torturile cele mai redutabile era anularea completă a singurătăţii: condamnatul era, clipă de clipă, însoţit (de fapt încolţit) de o prezenţă tăcută dar tenace, o prezenţă programată să excludă orice posibilitate a intimităţii şi a solilocviului.”

Andrei Pleşu

Singur?tatea e materia prim? a reflexivit??ii ?i a construc?iei de sine. ?Dumnezeu ? s-a spus ? e ceea ce fiecare ?tie s? fac? cu propria sa singur?tate?. Nu se poate tr?i prin aglutinare, nu se poate supravie?ui interior ?n condi?ia unei sociabilit??i perpetue. Sf?r?e?ti, inevitabil, prin a-?i pierde chipul, prin a deveni un ins statistic. Orice om are nevoie (chiar c?nd nu-?i mai d? seama) de episodul nutritiv al unei confrunt?ri solitare cu ad?ncul ?i cu ?naltul s?u, cu terorile sale, cu portretul s?u, cu unicitatea destinului s?u. Nu ?nt?mpl?tor, ?n ?nchisorile Chinei comuniste, una din torturile cele mai redutabile era anularea complet? a singur?t??ii: condamnatul era, clip? de clip?, ?nso?it (de fapt ?ncol?it) de o prezen?? t?cut? dar tenace, o prezen?? programat? s? exclud? orice posibilitate a intimit??ii ?i a solilocviului.

Andrei Ple?u