Fetiţa cu şapcă albă

Sunt splendide serile în autobuz în drum spre cămin după patru ore de laborator. E liniştitor să ştii că ai terminat ziua şi te aşteaptă un duş precar, dar totuşi cald.

Photobucket

[foto: txd]

Şi după ce-ţi freci faţa cu ambele palme încercând s-o revigorezi, tragi aer adânc în piept şi dai totul afară. Apoi priveşti în jur sigur că vei găsi din nou ceva interesant de văzut.

Nimic interesant de data asta, dar te mulţumeşti să priveşti fata din din faţa ta cum îşi scoate dintr-o pungă colorată nişte caramele. Desface doar una, (restul le bagă în buzunarul gecii roz) şi după ce o miroase puţin, o introduce rapid în gură.

Şi-n timp ce savurează carameaua se joaca cu ambalajul colorat al acesteia. Uneori o mai întreabă ceva pe bunică-sa după o scurtă inspecţie pe geam. N-o auzi, dar oamenii din jurul ei zâmbesc la fiecare vorbă a ei şi începi să regreţi că nu te-ai pus mai în faţă.

Autobuzul ajunge la destinaţie, îţi pui gluga-n cap şi cobori hotărât să scrii despre fetiţa cu şapcă albă. Şi te gândeşti că e nostim şi ciudat: va creşte, va avea viaţa ei şi niciodată nu va şti că odată cineva a scris despre ea.