García Márquez

Când o fată pe care o îndrăgeam decidea să-mi ofere papucii, încercam s-o uit combinând cât mai multe fete. Deşi acest fel de gândi  îmi îmbunătăţea tehnica de combinat, nu rezolva deloc adevărata problemă şi renunţam repede la ultima cucerire chiar dacă într-un alt timp mi-ar fi plăcut şi de ea(aşa am înţeles până la urmă sintagma “it’s not you. it’s me”).

Cam aşa s-a întâmplat săptămâna asta cu Dostoievski. Mă gândeam “foarte tare frate, am făcut varicelă, o să-i termin cartea”. După 15 pagini am lăsat-o baltă. Probabil e o carte interesantă, sunt sigur că în viitorul apropiat îşi va găsi un cititor pe măsură, dar mie mi-e dor de cartea asta.

Aseară m-am visat în Macondo şi când o să ajung în Cluj o să mai caut o carte de García Márquez să văd: chiar aşa de bun o fi? Măcar că mi-am promis că o să las deoparte beletristica şi-o să mă apuc de cărţi ce-mi oferă soluţii la problemele mele(cum ar fi şcoala).