Vă mulţumesc

Odată o gagică ocazională a unui bun prieten mi-a spus când stăteam la un suc “ţi-am citit blogul, îmi place ce scrii” şi m-am făcut că n-aud. Altădată unele persoane n-au înţeles de ce le tratam cu indiferenţă sau ironie când pomeneam de ceea ce scriu. Singurele momente în care mă prefăceam încântat era când agăţam câte-o gagică(sunt şi eu om, îmi place să sărut).

Două motive m-au îndemnat să mă comport aşa rece:

1. mi-era frică să mă cunoască cineva prea mult. Pe blog îmi aruncam cele mai ascunse gânduri. Odată dezvăluite rămâneam vulnerabil. Am încercat să maschez unele trăiri sub texte de ficţiune, unii s-au prins repede.

2. mi-era frică de faptul că voi ajunge să scriu pentru alţii. Scriam pentru mine. Deşi am spus că mi-am pornit blogul ca să-mi aduc aminte la bătrâneţe de ce-am trăit odată, nu ăsta a fost motivul pentru care am continuat să scriu. Am observat că blogul e un mod lejer de a evolua. Un mic laborator în care continuam să-mi analizez cele mai mărunte gânduri  şi în care să încep să creez omul care doream să fiu. Şi la apariţia primilor cititori mi-era teamă că voi ajunge să încerc să-i mulţumesc şi astfel să-mi neglijez persoana.

Însă în timp am ajuns să primesc mail-uri şi mesaje de mulţumire. De la oameni mult mai în vârstă ca mine sau tineri ca şi mine. Şi în timp, am început să vă iubesc.

Chiar zilele trecute am primit un astfel de mesaj care m-a făcut să scriu acest articol.

În timp am ajuns să vă iubesc şi să ţin la voi. Pentru simplul motiv că aţi crezut în mine. Ştiu că o să credeţi că exagerez, însă ştiu foarte bine că fără voi nu aş fi fost ceea ce sunt acum. De aceea vă mulţumesc din toată inima şi îmi cer iertare unora dintre voi pe care i-am tratat cu răutate.