Good old times

Eu am început să fac blogging din 2006, cu ZuZu Concept  pe vremea aceea. Am apucat să văd cum cresc unii bloggeri în A-list-eri şi cum apăreau primele campanii pe bloguri. Nu era nici Twitter, nici toată nebunia cu Facebook, check-in-uri pe Foursquare şi ciuperci specialiste-n Social Media apărute după ploaie.

N-am ajuns ditai blogger-ul. Singurele scurte momente de vedetă au fost când s-a făcut o piesă de teatru după un articol de pe blogul meu şi s-a pus în scenă la Bulandra şi în Austria. Sau când tipul din comisia de la oral de română mi-a spus că a citit în Cotidianul de mine.

Însă am câştigat destul de multe lucruri cu blogul, asta apropo de articolul lui Manafu. Şi oricât de “mic” am fost ca blogger, când am trimis un mail decent cu o întrebare lui Bobby Voicu, Arhi sau Zoso întotdeauna am primit răspuns fără fumuri. De aceea nu înţeleg acest articol.

Dragi hateri, blogging-ul e despre pasiune, despre ieşit la evenimente, despre scris constant şi corect gramatical. Cel puţin aşa era când am început eu să fac blogging. De aproape 5 ani scriu pe blogul ăsta fără să fiu un blogger de top, însă nu mă vedeţi niciodată ofticat pe X că are mai mult trafic. Miza mea e alta.

un ultim gând: Zilele trecute am fost invitat la un interviu pentru un job în online de un tip cu care am băut o bere acum 3 ani (la o întâlnire de bloggeri) şi-mi spunea: “În online, toată lumea se crede specialist spunând “păi şi eu pot să fac aia”. Ok, fă-o!”