Oamenii care nu spun nimic

…sunt printre noi. La piaţă, în autobuz cu căştile-nfundate în urechi, la semafor privind la pantofii celor de peste şosea sau de Paşti, prea încurcaţi să spună “Hristos A-nviat!” pentru că ăsta pur şi si simplu nu li se pare un mod normal de a saluta lumea.

Dacă o persoană de sex opus ar fi destul de nesimţită să le caute ceva anume în priviri, ar roşi, dacă i-ai invita la dans, fereşte-te: o să te calce. Amărâţii ăştia nu ţi-ar putea spune nici măcar un “Te iubesc”, le e teamă să vorbească în public, iar când au trebuit să-şi spună poezia la grădiniţă s-au apucat de plâns.

Oamenii aceştia nu spun nimic. Nu pentru că ar fi goi pe dinăuntru. Goi sunt prezentatorii carismatici de la TV, hipsterii ce se dau cu bicicleta şi fătucile care au o mie de hobby-uri  în încercarea de a da un înţeles vieţii lor.

Oamenii ăştia n-au nimic de zis. Nu pentru noi, cel puţin.