Fix aşa cum am vrut-o

Anul acesta va fi cel mai greu an. Nu cel mai urât însă; am realizat cândva că dacă asociez greul cu urâtul nu voi ajunge prea departe.

Va fi greu pentru că pe lângă laboratoare şi examene voi avea şi licenţa plus un job full-time. Încă 2-3 promisiuni pe care mi le-am făcut acum ceva vreme şi aproape că nu mai rămâne loc de timp liber.

Toate la timpul lor

Un prieten îmi spunea că n-ar trebui să mă angajez pentru că e ultimul an şi e păcat să nu-l trăiesc.  Nu cred că ştie cât de multe am făcut în primii 3 ani de facultate. Că nu m-au oprit nici şcoala, nici obososeala, nici lipsa banilor din buzunar să-mi fac o studenţie frumoasă.

Însă acum nu mă mai văd dansând în Janis până la 5 dimineaţa ca să pot merge acasă cu primul 35, sau să combin o tipă doar ca să-mi demonstrez că pot. Sau să fac alte lucruri, pe care părinţii mei nu le vor afla niciodată.

Acum vreau să fac altceva.

Vreau să-mi trăiesc viaţa în capitole

Când eram în liceu şi am vrut să scriu, am scris. Când am ajuns la facultate şi am simţit că trebuie să chefuiesc cât mai mult, am făcut-o. Când am vrut să scriu şi să dezvolt un proiect pe dezvoltare personală, am făcut-o.

Şi am încetat să fac lucrurile de mai sus întotdeauna când am simţit că asta trebuie să fac.

Acum simt altceva, şi o să fac tot posibilul să-mi trăiesc viaţa aşa cum simt, de fiecare dată.

Pentru că timpul trece

În martie, de ziua mea, am văzut din 35 un bătrânel ce abia mai mergea. Şi toţi vom ajunge acolo, indiferent cât de mult ne gândim la asta. Va fi doar o singură poveste, o singură şansă şi gata.

Şi singurul păcat pe care l-am putea face, e să n-o facem fix aşa cum am vrut-o.