În favoarea simplităţii

La un anumit nivel, sunt convins că fiecare dintre noi ştie că e simplu. Din păcate, puţini recunoaştem asta. Ne sperie gândul că suntem oameni obişnuiţi care vor pleca de pe această lume într-un mod la fel de obişnuit şi silenţios precum au venit.

Şi încercând să ne demonstrăm contrariul, devenim absurzi.

Cei mai extraordinari oameni pe care-i cunosc sunt oameni simpli. Şi observ asta pentru că nu-mi arată altceva decât că sunt extraordinari. Nu mă aburesc cu un vocabular pretenţios, nici nu-mi distrag atenţia cu haine sofisticate. Tot ceea ce au special la ei e că sunt extraordinari. Simplitatea e la fel ca goliciunea: dezvăluie tot.

Cred că devenim liberi în ziua în care alegem să ne îmbrăţişăm simplitatea.

Când învăţăm că nu trebuie să demonstrăm nimănui nimic.

Când învăţăm să fim modeşti din nou.

Când învăţăm să apreciem lucrurile simple şi să nu mai tânjim atât de mult după lucrurile pe care nu le avem.

Că ceea ce credeam până acum că sunt probleme nu-s decât nişte lucruri simple adunate la locul nepotrivit.

Să nu-ţi doreşti nimic inutil. Şi când zic să nu-ţi doreşti nimic, nu-ţi spun să fii o legumă fără aspiraţii. Îţi spun să laşi deoparte dorinţele bolnave de a avea ceva cu orice preţ şi  să ajungi la nivelul în care nu-ţi doreşti nimic din ceea ce n-ai nevoie. Să ai doar atât cât e necesar.

Probabil te întrebi acum: Mie ce-mi iese?

Nu ştiu, încearcă să te gândeşti ce vei face cu toată energia pe care în mod normal ai fi folosit-o dorindu-ţi prea multe lucruri, ca  să aduni lucruri de care nu ai nevoie, să câştigi invidia unor oameni pe care nici măcar nu-i cunoşti, sau încercând să rezolvi probleme create de tine însuţi.