La o aruncătură de băţ de mine

 

Lucrul pentru care sunt tot mai recunoscător în ultima vreme, e faptul că apreciez tot mai mult lucrurile din jurul meu. În liceu mă speria gândul că voi petrece 8 ore pe zi într-un birou uitat de lume. Cumva acele 8 ore erau simplă pierdere de vreme, o felie nedrept de mare tăiată şi aruncată la gunoi din tortul numit de oameni viaţă.

Însă cred că într-o oarecare măsură trebuie să fim ocupaţi. Altfel percepi o ieşire cu prietenii, o conversaţie cu un străin, nişte frunze galbene de toamnă  plonjate pe un trotuar din Cluj sau o dimineaţă banală.

Degeaba credem că ne trebuie cât mai mult timp liber ca să ne trăim viaţa. Poţi să faci nenumărate lucruri într-o zi, doar ca să-ţi demonstrezi că nu pierzi timpul. Dacă nu apreciezi ceea ce faci, înseamnă că ai făcut-o degeaba. Degeaba faci sex şi te gândeşti că mâine trebuie să-ţi plăteşti chiria, degeaba dansezi o noapte întreagă dacă deja a devenit o obişnuinţă pentru tine. Etc, etc.

Cam în aceeaşi ordine de idei, acum câteva nopţi după nişte beri pe palier, m-am băgat în pat: a doua zi mă trezeam de dimineaţă. Colegii au mai rămas să-şi termine berulele. Şi cum stăteam în pat şi îi auzeam cum vorbeau şi râdeau, pentru prima oară n-am mai fost nervos că nu puteam dormi din cauza gălăgiei.

Puteam adormi împăcat: prietenii mei erau tineri şi la o aruncătură de băţ de mine.