2012

Îmi amintesc de sfârşitul liceului. Eram atât de sigur c-o să fie bine la facultate încât mă rugam în gând să nu păţesc ceva până la toamnă, să nu mai ajung să gust studenţimea. Ştiu, sună prea copilăresc la cei 19 ani pe care-i aveam pe atunci. Însă mă consolează gândul că devenisem superstiţios din cauza optimismului meu ce dădea pe dinafară.

Când crezi din tot sufletul că doar ceva neomenesc mai poate apărea între tine şi ce ţi-ai propus, înseamnă că eşti pe drumul cel bun.

Ieri m-am trezit pe la 5 dimineaţa. Aşa păţesc când beau bere seara. Adorm ca buşteanul şi la 4-5 dimineaţa mă trezesc perfect odihnit şi fără somn. Şi cum n-aveam ce face, mă tot gândeam la ce mi-a zis G. cu seriozitate: “Acum serios Zuzule, au trecut 3 ani de atunci.”

Acum, îmi vine să-l sun şi să-i mulţumesc, atât de tare m-a trezit cu vorba asta. Apoi, mi-am desenat în minte 2012-le ce se apropie. Eu n-am desenat niciodată ca lumea. În grădiniţă, purtam o aversiune cruntă pentru toate cărţile de desenat fiindcă depăşeam de fiecare dată conturul desenelor. Însă cred că voi desena un an bun, dacă n-o să păţesc nimic.