M-am săturat

Pentru prietenii din jurul meu,

pentru jobul pe care îl am,

pentru nivelul de cunoştinţe şi cultură,

pentru oamenii extraordinari cu care am avut ocazia să stau la masă,

oamenii pe care-i întâlneşti o dată în  viaţă,

pentru obiceiurile pe care mi le-am format,

pentru respectul pe care-l primesc de la oamenii dragi din viaţa mea,

pentru laptopul de pe care scriu acest articol,

pentru amintirile frumoase,

şi în general toate lucrurile frumoase pe care le am în viaţa asta.

Pentru toate am muncit. Nimeni n-o să ştie. Tot ce sunt acum se datorează unei discipline mai mult sau mai puţin puternice. “Nu mă voi opri decât în a treia toamnă”. Mi-am repetat-o de multe ori :) În fiecare lună câte un obicei, timp de 3 ani. S-a întâmplat să fie toamnă când m-am apucat. De acolo a treia toamnă. Dar m-am săturat.

M-am săturat să fac compromisuri, să mă uit în jur şi să văd o viaţă perfectă construită din compromisuri, disciplină şi multă muncă.

Obişnuiam să trăiesc simplu. Să dansez pe piesa lui Zorba în Janis, să sărut fete frumoase la ora 5 şi să nu le mai văd niciodată. Să citesc cărţi, să mă plimb cu bicicleta prin lanuri de grâu unse de soare. Iar în după-amiezi să-l citesc pe Nichita şi să simt că a scris aşa, doar pentru mine. Ieri m-am visat din nou în Macondo al lui García Márquez’ şi dimineaţa, în timp ce-mi mâncam cerealele cu lapte, i-am mulţumit lui Hypnos pentru visul venit la pachet.

Gata, trag linie. M-am săturat. M-am săturat să muncesc pentru fiecare afurisit de lucru din lumea asta. Vreau am să-mi permit nesimţirea să cred că unele lucruri ar trebui să mi se cuvină aşa, de-a gata, pe ochi frumoşi. Pentru că am nişte ochi ai naibii de frumoşi, şi dansez de plăcere, nu de dragul contextului. Şi poate că după toate acestea voi avea mulţumirea de pe faţa tipului care cântă piesa de mai jos.

Gata, game over :) De mâine revin la frumoasele vechi obiceiuri.